Da, dezamăgire este cuvântul zilei. Sunt dezamăgită de Putere, de Opoziţie, de liderii sindicali, de protestatari, de bucureşteni, de preşedinte şi... de mine. Şi acum am să-i iau pe rând, ca să mă justific. Mai întâi de toate, însă, fac o precizare: la ora la care am scris aceste rânduri abia se dezbătea moţiunea în Parlament şi afară încă mai protestau vreo 35.000 de oameni. Nu se ştia încă soarta moţiunii, dar pentru mine, oricare ar fi rezultatul, sentimentul de dezamăgire este acelaşi.
Sunt dezamăgită de Putere, adică de PDL, de UDMR, de UNPR şi de cei care încă se mai autointitulează „independenţi”. PDL a fost la un moment dat numele SPERANÞEI. Acum mulţi ne-am pierdut orice speranţă, pentru că am constatat că au învăţat de la PSD tot ce era mai rău şi au devenit chiar olimpici. UDMR a fost o continuă dezamăgire, cel puţin pentru mine, în ciuda faptului că sunt câţiva etnici maghiari membri UDMR care chiar mi-au plăcut de-a lungul timpului. Din păcate, s-a făcut o greşeală cu aproape două decenii în urmă şi s-a permis înfiinţarea de partide pe criterii etnice, în condiţiile în care maghiarii puteau fi reprezentaţi în Parlament ca orice altă etnie. S-a dat drumul la trafic de influenţă şi aşa am ajuns să avem UDMR la guvernare pe veci. România pierde, din punct de vedere istoric, foarte mult. Dar asta e altă poveste. UNPR este un partid care nu ar conta dacă nu ar avea paternitatea la Cotroceni şi dacă nu ar fi acolo câţiva oameni care şi-au făcut notorietate pe spinarea unor partide care au făcut istorie în România. Asta e valabil şi pentru „independenţi”, nişte trădători care se dau curaţi ca lacrima, dar care nu au avut bunul simţ să demisioneze şi din Parlament.
Sunt dezamăgită de Opoziţie, adică de PSD, PC şi PNL. PSD are oameni valoroşi dar şi câteva lepre pe care Ponta nu le va putea înlătura niciodată. A încercat şi Iliescu - tătucul cel sărac - şi nu i-a mers. PC e un partid care, dacă nu ar fi fost remorcat de PSD, nu ar fi fost în Parlament, în ciuda averii lui Voiculescu şi a televiziunilor lui. Ce am spus despre PSD e valabil şi pentru PNL, cu precizarea că Antonescu e cel care are de luptat cu nişte hiene greu de săturat.
Sunt dezamăgită de cei care au fost desemnaţi să reprezinte sindicaliştii. Liderii sindicali sunt, în mare parte, atârnaţi politic din motive economice. Manipulează prostimea cotizantă şi nu rezolvă decât nimicuri. Şi cu asta am spus tot.
Sunt dezamăgită de locuitorii Capitalei. Bucureştenii sunt nişte lenoşi plini de ei, care aşteaptă să vină provincia să le dea mâncare şi să le rezolve problemele. De ce ar ieşi în stradă? Mai bine se uită la televizor la proştii care stau în ploaie.
Sunt dezamăgită de primul om în stat. Preşedintele m-a dezamăgit imediat după instalarea la Cotroceni. Nu e preşedintele tuturor românilor. Nici nu are cum. Dar ar putea să fie al celor mulţi.
Sunt dezamăgită şi de mine. Nu am fost ieri la Bucureşti. Dar nici nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să merg sau dacă aş avea cu ce să-mi plătesc drumul. Nu sunt sindicalistă şi nici „lipitoare de afişe” la vreun partid. Dar am şi eu ceva de spus, aşa că, pentru a mă îmbuna pe mine însămi, am scris aici ceea ce mă doare: sunt dezamăgită de toţi şi de toate. Dar câţi or mai fi ca mine!
Sunt dezamăgită de Putere, adică de PDL, de UDMR, de UNPR şi de cei care încă se mai autointitulează „independenţi”. PDL a fost la un moment dat numele SPERANÞEI. Acum mulţi ne-am pierdut orice speranţă, pentru că am constatat că au învăţat de la PSD tot ce era mai rău şi au devenit chiar olimpici. UDMR a fost o continuă dezamăgire, cel puţin pentru mine, în ciuda faptului că sunt câţiva etnici maghiari membri UDMR care chiar mi-au plăcut de-a lungul timpului. Din păcate, s-a făcut o greşeală cu aproape două decenii în urmă şi s-a permis înfiinţarea de partide pe criterii etnice, în condiţiile în care maghiarii puteau fi reprezentaţi în Parlament ca orice altă etnie. S-a dat drumul la trafic de influenţă şi aşa am ajuns să avem UDMR la guvernare pe veci. România pierde, din punct de vedere istoric, foarte mult. Dar asta e altă poveste. UNPR este un partid care nu ar conta dacă nu ar avea paternitatea la Cotroceni şi dacă nu ar fi acolo câţiva oameni care şi-au făcut notorietate pe spinarea unor partide care au făcut istorie în România. Asta e valabil şi pentru „independenţi”, nişte trădători care se dau curaţi ca lacrima, dar care nu au avut bunul simţ să demisioneze şi din Parlament.
Sunt dezamăgită de Opoziţie, adică de PSD, PC şi PNL. PSD are oameni valoroşi dar şi câteva lepre pe care Ponta nu le va putea înlătura niciodată. A încercat şi Iliescu - tătucul cel sărac - şi nu i-a mers. PC e un partid care, dacă nu ar fi fost remorcat de PSD, nu ar fi fost în Parlament, în ciuda averii lui Voiculescu şi a televiziunilor lui. Ce am spus despre PSD e valabil şi pentru PNL, cu precizarea că Antonescu e cel care are de luptat cu nişte hiene greu de săturat.
Sunt dezamăgită de cei care au fost desemnaţi să reprezinte sindicaliştii. Liderii sindicali sunt, în mare parte, atârnaţi politic din motive economice. Manipulează prostimea cotizantă şi nu rezolvă decât nimicuri. Şi cu asta am spus tot.
Sunt dezamăgită de locuitorii Capitalei. Bucureştenii sunt nişte lenoşi plini de ei, care aşteaptă să vină provincia să le dea mâncare şi să le rezolve problemele. De ce ar ieşi în stradă? Mai bine se uită la televizor la proştii care stau în ploaie.
Sunt dezamăgită de primul om în stat. Preşedintele m-a dezamăgit imediat după instalarea la Cotroceni. Nu e preşedintele tuturor românilor. Nici nu are cum. Dar ar putea să fie al celor mulţi.
Sunt dezamăgită şi de mine. Nu am fost ieri la Bucureşti. Dar nici nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să merg sau dacă aş avea cu ce să-mi plătesc drumul. Nu sunt sindicalistă şi nici „lipitoare de afişe” la vreun partid. Dar am şi eu ceva de spus, aşa că, pentru a mă îmbuna pe mine însămi, am scris aici ceea ce mă doare: sunt dezamăgită de toţi şi de toate. Dar câţi or mai fi ca mine!
