Peste 1.500 de copii au chiulit pe rupte în semestrul II al anului şcolar trecut, ceea ce a dus la diminuarea pentru trei luni sau chiar suspendarea alocaţiei pentru susţinerea familiei până în 2013, spun datele Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Prestaţii Sociale. Aceşti elevi nu sunt beneficiari ai sumei de bani pe care o primesc de la stat pentru că sunt slabi la învăţătură, sau pentru că părinţii pur şi simplu semnează şi depun o cerere la Primărie. Li se acordă tocmai pentru că familiile din care fac parte nu au venituri mari, limita maximă fiind de 370 de lei lunar, pentru fiecare persoană. Suma diferă în funcţie de numărul de copii şi dacă sunt îngrijiţi de ambii părinţi sau doar de unul.
Una dintre condiţiile ce trebuie respectate pentru a beneficia de bănuţi este ca elevii să frecventeze cursurile. Deşi atât părinţii, cât şi copiii ştiu de această clauză, ei chiulesc tot mai mult, de la semestru la semestru. Nimeni nu le-a spus că trebuie să ia şi note mari, să participe activ la lecţii sau să fie cei mai cuminţi elevi pentru a primi în continuare această alocaţie. Trebuie doar să meargă la ore şi să răspundă cu „Prezent!” la strigarea catalogului.
Numărul celor care au rămas cu mai puţini bani, sau al celor care nu au mai primit deloc în semestrul al II-lea, este mai mare decât în prima jumătate a anului. Dacă ar fi să privesc pe aceste statistici, aş spune că în anul şcolar ce abia a început ne aşteptăm la mult mai mulţi chiulangii, şi la cât mai multe alocaţii diminuate sau chiar suspendate, pentru că această măsură drastică se aplică la peste 20 de absenţe nemotivate ale elevului.
Dacă nu banii, atunci ce îi poate face pe aceşti copii să meargă la şcoală şi să stea în bancă? De ce refuză să frecventeze cursurile, atâta vreme cât este în interesul lor şi al familiilor nevoiaşe din care provin?
Þin minte că nu am fost elevul cu cele mai bune note din clasă, dar ştiu că am fost printre puţinii care aveau mai puţin de 10 absenţe nemotivate, atât în şcoala generală, cât şi în liceu. Şi nu eram constrânsă de faptul că trebuia să am grijă, pentru că primeam nişte bani de la stat. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre colegii mei. Bineînţeles, unora nu le plăcea la ore, dar erau prezenţi, chiar dacă aşteptau cu nerăbdare acele 10 minute de pauză, timp în care petreceau timpul cu cei mai buni prieteni ai lor. Dar acum s-a dovedit, sunt copii care nu merg la şcoală nici plătiţi.
