Campania din acest an pentru alegerea preşedintelui mi s-a părut mult prea liniştită. Iniţial mi-am pus întrebări legate de liniştea nefirească. Apoi m-am liniştit şi eu. Dacă politicienii implicaţi în campanie nu se dădeau de ceasul morţii pentru candidatul pe care îl susţineau, am zis că nu are rost să ne agităm noi, ca proştii. I-am văzut însă pe unii, pe reţelele sociale, pe bloguri sau pe forumuri, cu adevărat disperaţi, de parcă ei se aruncaseră în lupta pentru Cotroceni... sau măcar fratele lor. Au urlat, frustraţi, neînţelegând cum de nu gândeşte toată lumea la fel ca ei. Păi nu! Nu gândeşte toată lumea la fel. Eu le-aş spune „atotştiutorilor” că viaţa reală nu e cea de pe Facebook, de la televizor sau din sediul de partid şi fiecare are propriile criterii după care apreciază ce vede şi aude. Eu, de exemplu, nu sunt pătimaşă de felul meu şi am o înclinaţie aproape nefirească spre analiză şi calcule. Deci... să facem împreună un calcul rece. Să pornim de la vot. La alegeri se prezintă de regulă cam jumătate din populaţia adultă şi preşedintele va fi ales cu ceva mai mult de jumătate din voturi (în cazul unei lupte electorale strânse, aşa cum am avut în ultimele runde de alegeri). Deci preşedintele va fi ales de un sfert din populaţia adultă. Adică unul din patru oameni care merg pe stradă (exceptând copiii şi adolescenţii) hotărăşte cine este viitorul preşedinte. Unul dintre cei patru nu-l place pe acest preşedinte şi doi rânjesc indiferenţi. Corect până aici? Corect... până la un punct. Dacă unul dintre candidaţi reuşeşte să-i trezească pe cei doi vaccinaţi cu „je m'en fiche”, se schimbă situaţia. Numai că e foarte greu să scoţi la vot nişte oameni fără a-i motiva pentru asta. Şi nu mă refer aici la mită electorală! Mă refer la oferta electorală. Ori... să mă ierte Dumnezeu, dar nici candidaţii nu ştiu să-şi vândă marfa şi nici noi nu ştim să-i stimulăm. Ne mulţumim cu ce ni se dă pe televizor, unde manipularea e în floare. Ne-am dezobişnuit să gândim cu capul nostru şi luăm de bun tot ce ni se dă. Şi ni se dă exact ceea ce vedem pe TV, pe Facebook... De exemplu, pe mine personal m-au umplut de scârbă câteva caricaturi şi câteva trucaje făcute candidaţilor de către oponenţi. Pe mine nu mă poţi convinge să-l votez pe X denigrându-l pe Y, ba dimpotrivă. Şi totuşi se practică şi astfel de bătălii electorale. De ce? Pentru a menţine în priză, electrizat, electoratul captiv, cel care oricum vota împotriva celui ridiculizat în fel şi chip. De ce nu-şi canalizează energia aceşti strategi de campanie pentru a-i atrage de partea lor pe cei doi indiferenţi? Pentru că nu au argumente? Păi dacă n-au argumente, să stea acasă, să lase pe alţii să ne conducă! Eu vreau luptă electorală cu idei şi argumente, să nu mai stăm ca proştii cu ochii pe TV sau pe laptop încă două săptămâni, aşteptând un tur doi în care vor vota tot cei doi electori „captivi”, apoi să mai facem o noapte albă aşteptând ca o mână de oameni să facă diferenţa dintre cei doi candidaţi. Nu mai vreau să votăm fiecare după cum îl taie capul, fără ca cei doi ajunşi în al doilea tur să ne stimuleze intelectul.
În ceea ce priveşte opţiunea mea electorală pentru turul al doilea... sunt cam în ceaţă. Şi dacă eu sunt în ceaţă, care citesc presa de toate culorile zi de zi, de atâta amar de ani, ce să mai zic de restul populaţiei... Şi am să vă spun de ce sunt în ceaţă. Eu încerc să las deoparte simpatiile, în astfel de cazuri, şi să-mi înfrâng antipatiile. Aşa că fac o anliză SWOT (puncte tari vs. puncte slabe) pentru cei doi şi, ca naiba, îmi dă cu minus la amândoi. S-ar putea ca următoarele 10 zile să schimbe calculul. Poate aflu şi eu cu cine să votez...
P.S. - Cred că cele două tabere pătimaşe mă beştelesc acum: „Cum naiba poţi spune că nu ştii cu cine să votezi?! Cu X (sau Y), desigur!”. Pentru ei am să exemplific în zilele următoare de ce-mi dă mie cu minus la ambii candidaţi.
