Visurile pe care mulţi dintre noi le-au avut acum un sfert de secol legate în primul rând de obţinerea unui venit decent, din care să îşi poată permite să trăiască o viaţă liniştită alături de familie, s-au spulberat ca nisipul în vânt. În România este ceva sistemic, determinat atât de incompetenţa celor care ne conduc în a genera creştere economică sănătoasă, cât şi de modul în care s-a clădit ceea ce ar fi trebuit să fie mediul de afaceri. Mulţi dintre cei care au avut sau au o firmă mai mică sau mai mare nu şi-au dezvoltat în primul rând mentalitatea de întreprinzător, ce presupune o anumită atitudine în raport cu angajaţii, clienţii şi furnizorii. Era şi greu să se întâmple asta, atât timp cât mulţi au făcut avere din contracte cu statul, firmele lor fiind doar paravan pentru sifonarea banilor publici către zona politică. Când constaţi că doar unii prosperă, iar tu eşti călcat constant de ANAF şi amendat pentru chestii închipuite, tentaţia de a face evaziune fiscală este greu de ignorat. Revenind la mentalitatea de om de afaceri, există un principiu de bază, pe care toţi cei care au succes în zona asta îl aplică: tratează-i pe ceilalţi aşa cum ai vrea tu să fii tratat. Dacă umbli cu escrocherii, poate îţi va merge o dată, dar a doua oară nimeni nu se va mai uita la tine. Legat de clienţi, lucrurile sunt şi mai simple. „Clientul nostru, stăpânul nostru” este un dicton pe cât de cunoscut, pe atât de ignorat de patroni. Mulţi cred că odată ce ţi-ai deschis o firmă, clienţii ar trebui să îţi mulţumească de două ori pentru că au cumpărat de la tine, eventual să facă şi o plecăciune înainte să plece, când lucrurile trebuie să stea exact invers. Aminteam într-un editorial anterior de un moş, care are un magazin unde vinde vrute şi nevrute, toate cumpărate de la angrourile din Bucureşti şi revândute cu un comision câteodată şi de 100%. Acum vreo câteva luni am avut nevoie de un adeziv şi, total neinspirat, am intrat în dugheana moşului, care, arogant din cale-afară, pretindea bani în plus pentru o simplă informaţie legată de calităţile produsului. Nu am fost eu primul tratat de maniera asta, dar am avut grijă să spun la toţi cunoscuţii mei despre faza cu pricina, nu din răutate, ci pur şi simplu pentru că personajul ăsta nu avea ce căuta în piaţă cu o astfel de mentalitate. Nu a durat mult şi moşulică a pus lacătul pe uşă şi asta pentru că nenea nu numai că nu a înţeles principiile enumerate mai sus, dar cred că dacă l-ar fi lovit direct în cap, nu ar fi avut vreo şansă să trezească vrea reacţie la el. Ca o comparaţie, un banal neon cumpărat de la nenea pentru acvariul meu ţinea de principiu două luni de zile, ceea ce este absolut jenant, pe când neonul cumpărat de la un alt magazin de peste stradă are deja şase luni în uz şi nu dă semne că ar vrea să tragă pe dreapta. Este o chestie minoră, dar aşa îţi câştigi clienţii şi, mai ales, încrederea lor. Cu cât firma este mai mare, cu atât disponibilitatea vizavi de necesităţile clientului şi corectitudinea trebuie să fie mai mari, altfel prăbuşirea va fi extrem de abruptă, iar exemplul Volkswagen este cel mai la îndemână. Practic, o firmă nu va putea depăşi niciodată nivelul corespunzător mentalităţii celui care o administrează.
