Înfrângerea destul de ruşinoasă, să recunoaştem, cu Makarova din sferturile de finală ale turneului de la Melbourne a dat apă la moară criticilor de tot soiul ai Simonei Halep. S-a spus ba că este prea slabă mental, ba că mai mult nu poate şi ar fi cazul să se mulţumească cu ce a realizat până acum sau că e prea mică de înălţime. Băieţii ăştia care le ştiu pe toate s-au luat până şi de tatăl Simonei Halep, spunând că o dirijează din culise, ca pe o păpuşă, pentru propriile afaceri personale. Sincer, nu ştiu dacă toate astea reprezintă aroganţă dusă la extrem sau pur şi simplu prostie. Şi asta pentru că nimeni nu poate spune cu certitudine despre o altă persoană ce este capabilă să facă sau nu. Este o altă tară „moştenită” de pe vremea răposatului, pe care mulţi dintre români nu conştientizează că o au. Pentru că nimic nu este mai enervant, decât ca cineva să îţi spună că nu vei fi bun niciodată pe un anumit domeniu sau că nu vei putea face orice altceva, deşi respectivul nu are nicio expertiză pe acea zonă. După operaţia la umăr, Mariei Şarapova nu i s-a mai dat nici măcar o şansă să revină în elita mondială a tenisului. Majoritatea mingilor se opreau în fileu şi era greu să o priveşti în ce hal ajunsese. Nu a renunţat, însă, şi de atunci a mai câştigat un turneu de Mare Şlem. Sigur, cei din categoria „eu le ştiu pe toate” vor spune că Şarapova nu e Halep, că rusoaica e o luptătoare, ceea ce nu ar fi cazul Simonei. Rezultatele de pe teren spun cu totul altceva şi cred că doar ele trebuie să vorbească. Simona Halep are în anumite momente o problemă de încredere în propriile forţe, care se poate însă rezolva cu ajutor din partea staffului său tehnic, dacă va fi şi dispusă să îl accepte. Nu va fi uşor, dar nici imposibil. Chiar Halep a spus la un moment dat că nu o va bate niciodată pe Serena Williams şi am văzut cu toţii ce s-a întâmplat la Turneul Campioanelor. Nimeni nu vorbeşte de progresul pe care l-a făcut Halep pe plan fizic, cât şi ca joc, de la sfârşitul lui 2014. Serviciul s-a îmbunătăţit considerabil, cu aproape 25% pe primul serviciu. Se trece cu vederea uşor şi meciul cu Wickmayer din optimile de la Melbourne, în condiţiile în care belgianca îşi făcuse un obicei din a o bate pe Halep, conducând înaintea acelei partide cu un sec 3-0. Este primul pas pe care românca îl face în perspectiva partidelor cu viitoarele adversare, care se bazează doar pe loviturile extrem de puternice pentru a-şi învinge oponentele, fiind deja ştiut că lui Halep nu îi place să joace cu acest gen de jucătoare. Principala problemă a Simonei în momentul de faţă rămâne gestionarea emoţiilor şi nu mentalitatea de învingător, pe care o are din plin, sau nivelul jocului, care s-a îmbunătăţit vizibil. Uşor de spus, mai greu de făcut, iar stafful tehnic va avea o influenţă decisivă în a rezolva problema în următoarea perioadă. Deşi se tot spune că pe terenul de tenis eşti singur cu adversarul şi depinde doar de tine să îţi revii dacă ai o pasă proastă, construirea încrederii în propriile forţe porneşte de la antrenamente, iar rezultatele marilor jucători de tenis dovedesc acest lucru. Acelaşi lucru este valabil şi în viaţă, atât timp cât ştim să ne recunoaştem greşelile şi să acceptăm ajutor de la cei dispuşi să îl ofere.
