Pentru că astăzi - vineri, 19 iunie, anul de graţie 2015 - edilul şef al Galaţiului va inaugura noua parcare din Micro 19, dotată şi cu o bucăţică de părculeţ, m-am gândit să bat fierul cât e cald şi să cer şi eu, ca bun plătitor de taxe ce sunt, ceva asemănător în zona în care locuiesc. Dar să o iau cu începutul...
Cu mulţi ani în urmă, mama mea - Dumnezeu să o odihnească! - şi-a construit, împreună cu soţul ei, un garaj în bateria de garaje din Micro 19. Mulţi ani am folosit - noi, familia - acel garaj ca pe o extensie cu iz rural a apartamentelor în care locuiam. Acolo era parcată Dacia mamei mele, dar tot acolo ne ţineam cu toţii cauciucurile de vară/iarnă care nu-şi aveau locul în balcon, tot acolo îşi ţinea mama butoaiele cu murături - ce murături bune făcea mama mea! - dar şi un frigider, un aragaz, un gratar... Acolo făceam o friptură în weekend, acolo coceam ardeii şi vinetele pentru iarnă... Vă sună cunoscut? Mii, dacă nu chiar zeci de mii de gălăţeni făceau aşa ceva iar mulţi dintre ei mai au şansa să o facă şi acum. Cum spuneam, garajul era refugiul nostru din betoanele blocului. După ce am pierdut-o pe mama, garajul a devenit, pentru mine cel puţin, un loc trist, prea încărcat cu amintiri... Cred că aşa a fost şi pentru soţul ei, pentru că, pe cât de mândru era el de acel garaj şi de dotările din interior - găseai acolo scule, aparatură numai bună de demontat ca să dai o piesă unuia aflat în nevoie... - pe atât de liniştit şi resemnat l-am văzut în momentul în care a primit înştiinţarea că trebuie să demoleze construcţia. S-a conformat fără să crâcnească şi a demolat totul pe banii lui, ba chiar l-am auzit spunând „Să-l dărâme, dar măcar să facă ceva bun în loc...”. De mai bine de un an de zile nu mai are garaj. Şi-a parcat maşina pe unde a putut, i-a şi fost spartă într-o noapte... N-a mai adus vorba de garaj niciodată. În acest weekend îl voi invita să vadă ce s-a făcut în loc. Eu, una, am fost acolo miercuri.
Cum vă spuneam, cunosc zona foarte bine. Am copilărit acolo, am învăţat la Şcoala nr. 29 şi am avut acolo un garaj. N-am mai trecut prin zonă decât o dată, când locul arăta ca după bombardament. Ce am văzut miercuri mi-a plăcut. Las cârcotaşii să scuipe fiere, să-şi verse amarul criticând, dacă au ce. Vor găsi ei... Eu n-am a mai spune decât atât: vreau şi eu un colţişor de civilizaţie, aşa „nereuşit” cum e cel din Micro 19.
Stau în Micro 18, în apropierea magazinului LIDL, şi duc gunoiul la nişte containere pitite printre zeci de garaje din spatele blocurilor G. Îmi las maşina pe unde pot şi nu am o băncuţă pe care să stau seara, pe răcoare, într-un moment de evadare din betoanele încinse. Nu am copii mici, dar, dacă aş avea, n-aş avea unde să-i scot la aer fără să fiu nevoită să-i urc în maşină. Dar sper să am nepoţi... Pentru ei şi pentru toţi micuţii plini de energie pe care părinţii, bunicii şi bonele nu mai ştiu pe unde să-i mai plimbe mi-aş dori un colţişor anume amenajat, utilat, curat şi sigur. Şi câteva locuri de parcare, desigur. Cred că nu cer prea mult, având în vedere că plătesc taxe şi impozite fără să crâcnesc. În plus, mă cam zbat de prin 2007 să conving administraţia locală să dărâme chioşcuri şi garaje şi să amenajeze parcări şi parcuri. Deci... domnule primar, poate vă faceţi socotelile şi găsiţi soluţii şi pentru alte zone din oraş care vor un colţişor de civilizaţie. Eu aştept...
