27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

De luni bune se tot discută pe marginea condamnărilor în dosare grele instrumentate de procurorii anticorupţie, de cât de bine începe să meargă justiţia şi cum se reformează, încet-încet, clasa politică şi pe la noi. Există doar o jumătate de adevăr în cele amintite anterior, şi anume că justiţia merge. Chiar duduie, aş putea spune, pentru că reformarea clasei politice nu a fost niciodată mai departe ca acum. Şi asta pentru că ceea ce vedem noi la televizor sunt doar cei împinşi să comită fapte de corupţie, gen Emanoil Bocăneanu, care se pare că este găsit ţap ispăşitor cam pentru tot ce se întâmplă rău în Galaţi, nu şi cei care stau confortabil în spatele cortinei şi trag sforile. Aceştia din urmă sunt cei mai periculoşi, pentru că ei reprezintă cu adevărat sursa corupţiei, iar dacă vrem cu adevărat să limităm măcar fenomenul, respectivii trebuie luaţi în colimator de la bun început. Puţini sunt cei care ştiu că numirile în funcţii în România nu se fac pe criterii de performanţă sau profesionalism, lucru deja general cunoscut, ci pe capacitatea acestor personaje de a satisface în toate modurile posibile interesele partidului din care fac parte. Asta înseamnă de cele mai multe ori trafic de influenţă, şantaj, abuz în serviciu şi lista poate continua. Cine se îmbarcă la drum, iar pe parcurs constată că nu are obrazul suficient de gros pentru a face ce i se cere, o păţeşte rău de tot. Brusc, toate infracţiunile comise ajung la DNA, iar de aici ştim cu toţii urmarea. Să ne înţelegem. Procurorii anticorupţie îşi fac treaba, însă doar pe jumătate, ceea ce nu este nici pe departe de ajuns. Cred că trebuie să urmeze firul şi să îi pună sub acuzare pe cei care au pus la cale toate mişmaşurile din administraţia publică, alături de toţi acoliţii lor. Numai aşa putem fi siguri că toate aceste grupări de interese îşi vor găsi sfârşitul. Altfel, nu vom face altceva decât să constatăm că povestea rămâne aceeaşi, iar protagoniştii principali îşi văd în continuare de treabă. Continui să rămân absolut perplex vizavi de modul în care gândesc cei care ne conduc în prezent. Lumea moare de foame pe stradă, oamenii nu mai au cu ce să-şi plătească facturile şi cele necesare traiului zilnic, iar ei sparg milioane de euro pe afişaje electorale stradale şi publicitate pe reţelele de socializare. Nu mai vorbim de noţiuni elementare ca simţ al ridicolului, bun simţ sau un dram de omenie, pentru că nu le-au avut vreodată, dar nici măcar o picătură de ruşine nu îi încearcă câteodată. Nimic nu le tulbură somnul noaptea acestor îmbuibaţi şi tocmai de aceea cred că igiena comunităţii trebuie să înceapă cu ei. Se tot spune că dacă ar fi daţi jos parveniţii ăştia, alţii le-ar lua repede locul, dar nimic nu este mai fals. Nu există garanţii pe acest subiect, dar există un proces, la finele căruia multe popoare şi-au regăsit identitatea şi valorile de care sunt legate. Sper ca şi noi să facem pasul ăsta, pentru că, în momentul de faţă, nu mai avem nimic de pierdut.


Articole înrudite