Condamnarea Marinelei Dobrea în deja celebrul caz al încălţămintei şi izmenelor pentru copii luate la suprapreţ este notabilă, dar numai pe jumătate. Nimeni nu cerea ca fostul director al DGASPC Galaţi să fie crucificat în piaţa publică, dar nici să scape cu o pedeapsă de doar trei ani de închisoare, şi aceea cu suspendare, pentru numeroasele mânării pe care le-a orchestrat împreună cu fiica sa la Direcţia pentru Protecţia Copilului. Nu poate fi omisă nici anomalia judiciară în urma căreia Dobrea a reuşit să îşi recâştige, ce-i drept doar pentru cinci minute, scaunul de director la DGASPC Galaţi, dar şi să obţină daune morale şi despăgubiri destul de consistente pe socoteala gălăţenilor, în urma unei decizii a Tribunalului Mureş. Este o regulă general ştiută în justiţie, conform căreia procesele penale au întâietate în faţa celor civile, aşa că era normal ca judecătorii din vestul ţării să pună în stand by procesul prin care Marinela Dobrea se cerea înapoi pe funcţia de director până când se încheia procesul de corupţie. Acum Marinela Dobrea a fost condamnată, aşa că decizia Tribunalului Mureş apare ca o hotărâre hilară, dar în acelaşi timp şi aberantă. Şi asta pentru că nu poţi avea o persoană condamnată pentru corupţie, dar căreia să i se recunoască încălcarea drepturilor civile în legătură cu aceleaşi fapte care au determinat condamnarea. La noi se pare însă că se poate, aşa cum ne-a obişnuit deja societatea românească, unde anomaliile şi absurdităţile sunt regula, iar normalitatea excepţia. Cazul Dobrea nu este singurul în care judecătorii manifestă o clemenţă dusă la extrem. Putem aminti şi de cazul Vlasie, fostul director din Primăria Galaţi, condamnat pentru corupţie, dar tot cu suspendare, iar de Emil Constantin, fost rector al Universităţii Dunărea de Jos, mi-e şi jenă să mai amintesc. Pentru că a trimis mai mulţi angajaţi ai AJOFM Galaţi şi CJ Vrancea în vacanţă pe banii Comunităţii Europene, Emil Constantin a primit o amendă simbolică şi o mică mustrare din partea instanţei, ca la clasa a IV-a. Lucrurile încep să se lege dacă ne amintim şi de refuzul suspect al secţiei de procurori din cadrul CSM de a-i prelungi mandatul procurorului şef al DNA Galaţi, Gheorghe Ivan. Nimeni nu spune că cineva este de neînlocuit, dar când te uiţi la ce rezultate a avut DNA-ul la Galaţi în ultimii ani comparativ cu mandatul fostului procuror şef, comentariile sunt de prisos. Chiar şi aşa, corupţii trimişi în faţa instanţei la Galaţi nu reprezintă decât 5-10% din cei care ar merita să ajungă în boxa acuzaţilor şi să înfunde puşcăria, dar se pare că şi acest lucru deranjează. Până când nu vom înţelege că diminuarea corupţiei este o chestie de sănătate publică, că de eradicare nici nu poate fi vorba, ne vom plânge de milă la nesfârşit, ca babele care stau la poartă şi oftează la gândul că puteau face mai multe în viaţă. Sper să nu ajungem în aceeaşi situaţie de acum câţiva ani pentru că vom fi chiar demni de milă şi vom da dovadă că nu ştim să învăţăm nici măcar pilde simple: „diferenţa dintre un prost şi o persoană inteligentă este că prostul face mereu aceleaşi greşeli, în timp ce inteligentul face mereu altele”.
