Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agicultură (APIA) pune în aplicare o nouă măsură pentru susţinerea sectorului viniviticol.
Astfel, în urma intrării în vigoare la data de 31 mai 2021 a Hotărârii nr. 590/2021 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis un ordin care reglementează condiţiile de punere în aplicare a măsurii de recoltare înainte de coacere, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul viniviticol 2019-2023.
Operaţiunea de recoltare înainte de coacere se referă la înlăturarea totală a ciorchinilor înainte de ajungerea lor la maturitate, din întreaga exploataţie sau de pe o parte a acesteia, cu condiţia ca recoltarea înainte de coacere să se realizeze pe parcele întregi.
În ceea ce priveşte domeniului de aplicare pe durata exerciţiului financiar 2021, precizăm că recoltarea înainte de coacere se realizează manual, termenul limită pentru realizarea operaţiunilor fiind 21 iulie 2021.
Totodată, suprafaţa parcelelor pentru care se acordă sprijin pentru recoltarea înainte de coacere nu se ia în considerare pentru calcularea limitelor de randament stabilite în specificaţiile tehnice ale vinurilor cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată.