Şeful ANAF: ”Doi nemernici, că nu-i pot numi inspectori Antifraudă, au amendat 4 ţărani cu câte 30.000 de lei” Recomandat

 
Duminică, 13 Noiembrie 2022 18:24
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Din păcate, nu întotdeauna lucrurile care se întâmplă la nivelul ANAF-ului sunt pozitive. Doi inspectori de la Antifrauda Deva au considerat că în partea de vest a României evaziunea fiscală s-a terminat. Aceşti indivizi, că nu-i pot numi inspectori antifraudă s-au dus în luna octombrie şi au dat 4 amenzi în valoare de câte 30.000 de lei unor oameni, unor ţărani care stăteau pe marginea drumului în faţa casei lor şi vindeau nişte mere, struguri, având certificate de producători”, a spus vineri Lucian Ovidiu Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), într-o conferinţă de presă.

Acesta a mai spus că în mintea lor, acei inspectori au considerat că în Timişoara toate cluburile fiscalizează toate veniturile, că toate marile restaurante fiscalizează tot ceea ce vând, că achiziţiile intracomunitare din Arad sunt înregistrate şi fiscalizate că în Caraş nu se mai face contrabandă cu alcool.

Potrivit lui Heiuş, pentru comerţul cu fructe cei 4 au primit câte 10.000 de lei amendă, iar pentru că inspectorii le-au găsit 3 litri de ţuică au mai primit câte 20.000 de lei. În total câte 30.000 de lei fiecăruia.

”Oamenii ăia stau în soare toată ziua ca să vândă nişte produse, să-şi completeze veniturile şi vin aceşti nemernici care fac de râs ANAF-ul, care aruncă cu noroi pe obrazul celor 600 de colegi de la Antifraudă şi care se duc să confişte kilograme de aur de la Strehaia...Îmi este ruşine că asemenea oameni lucrează la ANAF. Începând cu 1 noiembrie l-am înlocuit pe directorul general adjunct care coordonează antifrauda de la Deva, iar de luni Direcţia de Integritate se duce să cerceteze modul în care îşi desfăşoară activitatea acesti doi inspectori”, a mai spus Heiuş.

Şeful ANAF le-a transmis celor 4 oameni care au fost amendaţi să facă plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare, spunând că juriştii ANAF vor fi de acord cu anularea acelor amenzi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu