24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se scumpesc biletele de tren
Se scumpesc biletele de tren

Săptămâna trecută, mai exact joi, 24 martie 2022, compania CFR Călători a solicitat creşterea cu 20% a tarifelor pentru bilete începând cu data de 1 iulie 2022. Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindean, Guvernul a aprobat vineri, 25 martie 2022, bugetul CFR Clălători și astfel, începând cu 1 iulie 2022, preţul biletelor de tren se va majora cu 20%. Schimbarea vine după 9 ani în care nu a existat nicio modificare de preţ. Sorin Grindeanu a precizat că sunt necesare investiţii în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).
„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022. Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant. Suntem conştienţi de necesitatea unor investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant şi pentru achiziţia de material nou”, a spus, vineri, Sorin Grindeanu.


Articole înrudite