17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România este interesată de menţinerea unei baze industriale solide în Uniunea Europeană
România este interesată de menţinerea unei baze industriale solide în Uniunea Europeană

România este interesată de menţinerea unei baze industriale solide în Uniunea Europeană, cu o acoperire echilibrată la nivelul statelor membre, astfel încât să se atingă obiectivul politic de 20% pondere a industriei în PIB-ul UE până în 2020, a declarat Costin Borc, viceprim-ministru şi ministru al Economiei, la Bratislava, la prima reuniune informală a Consiliului COMPET.
Potrivit unui comunicat al Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, principalele teme de discuţie în cadrul reuniunii au fost: transformarea digitală a industriei şi a companiilor europene, mobilizarea investiţiilor inteligente pentru transformarea industriei şi disponibilitatea viitoare a forţei de muncă.
Viceprim-ministrul Costin Borc a evidenţiat că tranziţia la economia digitală este deosebit de importantă pentru România şi a prezentat Strategia 'România Competitivă', cu cele 16 acţiuni prioritare, între care potenţialul industriei TIC şi al sectoarelor creative reprezintă piloni cheie pentru creştere economică. În acelaşi timp, strategia prevede necesitatea pregătirii forţei de muncă pentru a răspunde cerinţelor impuse de transformarea digitală şi de adaptare a sistemului de educaţie la cerinţele industriei TIC şi a sectoarelor creative.
Oficialul român a menţionat obiectivele naţionale din domeniu, respectiv: definirea cadrului adecvat de funcţionare pentru industria TIC şi a sectoarelor creative, relansarea creşterii prin dezvoltarea abilităţilor profesionale adecvate, adaptarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei şi aplicarea unui cadru fiscal favorabil dezvoltării.
Totodată, ministrul Economiei a semnalat necesitatea eliminării decalajului digital din zonele rurale, inclusiv prin acordarea unor facilităţi pentru instalarea companiilor din industria TIC în aceste zone, necesitatea ca angajaţii să fie pregătiţi pentru acceptarea transformării digitale, precum şi adaptarea cadrului de reglementare la era digitală.
Oficialul român a subliniat, în intervenţia sa, necesitatea unei cooperări strânse între industrie, partenerii sociali, universităţi şi autorităţile publice din domeniul educaţiei şi al economiei pentru a anticipa impactul transformării digitale şi al progresului tehnologic şi necesităţile de instruire pentru viitoarele generaţii.
În opinia acestuia, educaţia STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică), în special în domeniul matematicii, al antreprenoriatului, al contabilităţii şi al abilităţilor digitale "sunt de importanţă deosebită pentru atingerea scopului nostru comun de transformare digitală".
Nu în ultimul rând, demnitarul român a susţinut adaptarea curriculei de învăţământ în funcţie de aceste necesităţi şi dezvoltarea sistemului de educaţie aplicativă la nivel liceal şi universitar, iar fondurile structurale ar putea fi utilizate şi pentru stimularea companiilor care oferă stagii pentru studenţi.
Potrivit ministerului de resort, în cadrul sesiunii plenare, în contextul discuţiilor referitoare la măsurile necesare transformării digitale a industriei şi a companiilor europene, miniştrii COMPET au fost de acord că pentru promovarea inovării sunt necesare condiţii adecvate pentru investitori şi noi modele de afaceri şi au recomandat schimbul de bune practici referitor la centrele de inovare şi Huburile inovative.


Articole înrudite