Anul 2022 debutează cu o creştere de 42,8% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, marjă în care autoturismele "electrificate" au înregistrat un salt 95,5% şi o cotă de piaţă de 17,9%, arată datele publicate, joi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA).
Pe piaţa naţională, topul primelor zece mărci, la autoturisme şi autovehicule comerciale, este condus, în ianuarie, de Dacia (2.841 de unităţi), urmată de Hyundai (976), Renault (751), Ford (692), Toyota (636), Volkswagen (606), Mercedes-Benz (584), Skoda (500), Fiat (450) şi Peugeot (263).
Potrivit sursei citate, autoturismele reprezintă aproximativ 85% din totalul înmatriculărilor consemnate în ianuarie, cu un volum de 9.248 unităţi, în creştere cu 56,3% comparativ cu datele din intervalul similar al anului anterior.
În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV se află pe primul loc, cu o cotă de 42% (+2,9% faţă de 2021), urmat de Clasa C (25,2%, -5,9% şi Clasa B (19,3%, +2,9%).
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în perioada analizată volumul autoturismelor pe benzină a înregistrat o creştere de 9% şi a ajuns la o pondere de 68,2%, în timp ce autoturismele echipate cu motoare diesel au înregistrat o scădere de 12.6%, deţinând o cotă de 13,9%.
Pe de altă parte, autoturismele "verzi", respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) au o cotă de piaţă 17,9% după prima lună a acestui an, depăşind astfel, pentru prima dată, cota deţinută de motoarele diesel.
La început de an 2022, achiziţiile din această categorie s-au dublat (+95,5%), comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar în acest context se remarcă majorarea importantă pe segmentul autoturismelor 100% electrice (+245,5%) şi a celor plug-in hybrid (+251%). Lista achiziţiilor este condusă de Dacia Spring - cu 148 de unităţi, Tesla Model 3 (cu 75 de unităţi şi o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent de 36 ori) şi Hyundai Kona (42 unităţi, + 320%).
În categoria autoturismelor Plug-in, primele trei poziţii sunt ocupate de Ford Kuga (38 de unităţi), Hyundai Tucson (32) şi Mercedes-Benz GLE (24).
Datele APIA relevă faptul că autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc modelul Toyota C-HR - cu 140 de unităţi (-22,7% faţă de 2021), urmat de Toyota Corolla (138 de unităţi, -8,6%) şi Toyota RAV4 (103 unităţi, similar cu cifrele din 2021).
O analiză a evoluţiei a tipului de tracţiune arată că autoturismele 4x4 deţin o cotă de piaţă de 20,3%, în ianuarie 2022, corespunzătoare unui volum total de 1.878 de unităţi, în creştere cu 39,4% faţă de anul precedent.
Cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate, în ianuarie, de către persoanele juridice, care acoperă 53% din totalul achiziţiilor de autoturisme, în timp ce persoanelor fizice le revin 47% din achiziţii.
La categoria autovehiculelor comerciale uşoare s-a înregistrat o scădere de 18,6%, în prima luna acestui an, în comparaţie cu acelaşi interval din 2021, o evoluţie opusă faţă de cea a autoturismelor (+56,3%), reiese din statistica APIA. (sursa Agerpres)