Electrica Furnizare a stornat peste 2,2 milioane de facturi care nu cuprindeau compensarea şi plafonarea de la 1 noiembrie, urmând să emită un număr egal de noi facturi recalculate, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis, miercuri, Agerpres.
Astfel, până în acest moment, comisarii ANPC au finalizat 94 de acţiuni de control, în întreaga ţară, alte 100 aflându-se în curs de derulare.
Până acum, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.
"Până la această oră, cu titlu de exemplu, la operatorul economic Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, s-au stornat 2.232.224 de facturi la care nu se cuprinseseră conceptele de compensare/plafonare de la 1.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă, de facturi calculate conform normelor legale în vigoare", spun reprezentanţii autorităţii.
Inspectorii ANPC au constatat că nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021; tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei, nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%; informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea; nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor.
ANPC a constatat şi nerespectarea termenului de răspuns la solicitările petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
Totodată, contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate.
S-au constatat şi diferenţe de preţ între două notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consumator, împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu; nerespectarea termenului de răspuns; procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori; practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative; furnizarea de energie electrică, fără licenţă; nerespectarea termenului de facturare şi facturarea comasată pe două luni.
Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.