În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 06 februarie 2023, Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 150 de ani de la naşterea lui Iuliu Maniu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal - Aur; Valoare nominală - 500 lei; Titlu - 999‰; Formă - rotundă; Diametru - 35 mm; Greutate - 31,103 g; Cant - neted; Calitate - proof.
Aversul monedei prezintă palatul Adunării Deputaţilor din Bucureşti în perioada interbelică, inscripţia „ROMANIA”, în arc de cerc, anul de emisiune „2023”, stema României şi valoarea nominală „500 LEI”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele şi semnătura lui Iuliu Maniu şi anii între care a trăit acesta ,,1873” şi „1953”.
Monedele din aur vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 14.500,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.
Monedele din aur cu tema 150 de ani de la naşterea lui Iuliu Maniu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informaţii cu privire la achiziţia monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naţionale a României, secţiunea Numismatica: http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx, potrivit BNR.