26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Eurostat: România, printre ţările UE în care au crescut vânzările cu amănuntul, în septembrie
Eurostat: România, printre ţările UE în care au crescut vânzările cu amănuntul, în septembrie

Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a scăzut în septembrie cu 0,3%, comparativ cu luna similară din 2021, în timp ce în zona euro declinul a fost de 0,6%, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în septembrie, comparativ cu aceeaşi lună din 2021, s-a înregistrat în Slovenia (23,9%), Polonia (8,4%), Malta (7,4%), Cipru (3,9%), Luxemburg (3,2%), Ungaria (3,1%) şi România (2,4%), cele mai semnificative scăderi fiind în Irlanda (minus 6,8%), Danemarca (minus 6,3%) şi Estonia (minus 5,9%).
În UE, vânzările de alimente, băuturi şi tutun au înregistrat un declin de 2%, cele de produse non-alimentare au scăzut cu 0,1%, iar vânzările de combustibili auto au crescut cu 4,8%.
În septembrie, comparativ cu luna precedentă, volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,4% în zona euro şi în Uniunea Europeană, după ce în august volumul comerţului cu amănuntul a rămas stabil, atât în zona euro, cât şi în UE.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în septembrie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Austria (3,9%), Malta (1,7%) şi Polonia (1,4%), iar cel mai semnificativ declin în Slovenia (minus 3,7%), Irlanda şi Portugalia (ambele cu minus 2%) şi Slovacia (minus 1,3%).
România a raportat o scădere de 0,8% în septembrie, comparativ cu luna precedentă, după un avans de 0,3% în august.
În UE, vânzările de de produse non-alimentare au urcat cu 1%, cele de alimente, băuturi şi tutun cu 0,3%, iar vânzările de combustibili auto au crescut cu 0,1%. (sursa Agerpres)


Articole înrudite