Elevii care îndeplinesc condiţiile pentru a primi bursă socială, de studiu, de merit sau de performanţă pot lua şi bursa „Bani de liceu”, potrivit ordinului care reglementează criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar în acest an şcolar.
Bursa „Bani de liceu” are o valoare de 250 de lei pe lună.
„Elevii care beneficiază de sprijinul financiar „Bani de liceu” sau „Euro 200” pot obţine bursă de studiu / merit / performanţă / ajutor social, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ordin”, prevede ordinul citat anterior.
„Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Elevii care au dreptul să primească atât bursă de performanţă, cât şi bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una dintre acestea, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau acordată pentru o perioadă de timp mai mare”, potrivit Edupedu.ro.
Conform Hotărârii de Guvern 712/2018, beneficiarii eligibili ai programului „Bani de liceu” sunt elevii aflaţi în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei. Sunt eligibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit.
Sprijinul financiar de 250 de lei din cadrul programului „Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie.
Articole similare: Avocatul Poporului dezaprobă eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate