23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comisia Naţională de Prognoză estimează că în 2014 salariul mediu net va creşte cu 5,1%, la 1.676 lei, în scădere uşoară faţă de prognoza din primăvară, de 1.698 lei.
Conform Prognozei pe termen mediu 2013 — 2017 — varianta de toamnă, câştigul salarial mediu brut se va majora anul viitor cu 5,2%, la 2.298 lei.
În 2015, câştigul salarial mediu brut va creşte cu 4,5%, la 2.401 lei, iar cel net cu 4,4%, la 1.750 lei, în 2016 cel brut va înregistra o creştere de 3,8%, la 2.492 lei, iar cel net de 3,7%, la 1.815 lei. În 2017, câştigul salarial mediu brut va ajunge la 2.582 lei (plus 3,6% faţă de anul anterior), iar cel net la 1.879 lei (plus 3,5%).
Pentru acest an, CNP estimează un câştig salarial mediu brut de 2.185 lei (plus 5,9%), şi unul net de 1.594 lei (plus 5,8%).
Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, declara, în urmă cu câteva zile, că pentru anul viitor anvelopa pentru creşterea salarială, în sectorul bugetar, este de 500 milioane lei. Din această sumă 220 milioane lei vor fi pentru creşterea salariului minim de la 800 la 900 de lei, iar diferenţa va fi acordată anumitor categorii socio-profesionale, precum medicii rezidenţi (între 80 şi 120 milioane lei pentru acordarea unor burse de 100 sau 150 euro) şi debutanţii din învăţământ.


Articole înrudite