02 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
"Omul sfințește locul" și în plină iarnă! Continuă lucrările la parcarea din Micro 21
"Omul sfințește locul" și în plină iarnă! Continuă lucrările la parcarea din Micro 21

În cartierul Micro 21 din municipiul Galați, lucrările pentru construirea unei parcări etajate, care va cuprinde subsol, parter, etaj și terasă, avansează rapid și spectaculos, chiar și în condițiile unei ierni geroase pe care suntem nevoiți să o suportăm într-o perioadă în care deja ne gândim la ghiocei și mărțișoare.

"Este nevoie de asemenea construcții"

Proiectul se dezvoltă pe strada Victor Vâlcovici din Galați, în zona blocurilor L6, D7 și D8, și vizează transformarea terenului unde erau amplasate vechile garaje într-o construcție modernă, destinată să răspundă nevoilor de parcare ale locuitorilor din zonă. "Este limpede că numărul de mașini devine tot mai mare și este nevoie de astfel de construcții care să permită asigurarea de noi locuri de parcare în acest cartier al orașului. Nu ne vom opri aici deoarece modernizarea cartierelor este o prioritate", a declarat primarul municipiului, Ionuț Pucheanu. Noua parcare va ocupa o suprafață desfășurată de 10.000 de metri pătrați și va include peste 400 de locuri de parcare. Unul dintre aspectele inovative ale proiectului este amenajarea unui teren multisport pe terasa clădirii, care va adăuga valoare zonei, oferindu-le locuitorilor un spațiu dedicat activităților recreative și sportive.

Se poate lucra bine și la temperaturi de îngheț

În ciuda temperaturilor foarte scăzute din aceste zile, meteorologii anunțând încă zile autentice de iarnă în întreaga țară, muncitorii nu dau înapoi și sunt prezenți pe șantier încă de la prima oră, demonstrând un profesionalism remarcabil. La -8 grade Celsius, i-am surprins în acțiune continuând lucrări care pot fi realizate și când se trece sub temperatura de îngheț, realizând progrese vizibile de la o zi la alta. Este un exemplu elocvent al unei expresii autentice care spune că "omul sfințește locul", iar în acest caz munca echipelor face ca proiectul să prindă contur, chiar și în cele mai dificile condiții. Noi i-am văzut destul de optimiști pe angajații asocierii Consumcoop Galați - Moviland Met - Submit, câștigătoarea licitației. Această parcare supraterană va acoperi nevoia acută de locuri de parcare în zona Micro 21, iar finalizarea lucrărilor va fi nu doar o soluție la problema parcării, ci și o îmbunătățire semnificativă a infrastructurii urbane din Galați.

Ce lucrări se efectuează?

Principalele lucrări din cadrul acestui proiect includ construirea propriu-zisă a parcării, realizarea închiderilor cu panouri din tablă perforată, instalarea unei învelitori de tip terasă circulabilă, precum și lucrările de infrastructură esențială: instalațiile de alimentare cu apă și canalizare, instalațiile de stingere a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, dar și instalațiile electrice de iluminat. De asemenea, sunt prevăzute sisteme de iluminat de siguranță, detectoare și avertizoare de incendiu și un sistem automat de parcare, care va eficientiza procesul propriu-zis, reducând semnificativ timpul de așteptare. Un alt aspect important al proiectului este implementarea stațiilor de încărcare pentru vehiculele electrice, reflectând astfel preocuparea municipalității gălățene pentru un viitor sustenabil și ecologic.

Cezar Gorovei


Articole înrudite