04 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cauzele revocării donaţiei
Cauzele revocării donaţiei

Donaţia este un contract prin care o parte, donatorul, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea altei persoană (sau a mai multor persoane), numită donata, potrivit art. 985 Cod Civil. De asemenea, donaţia trebuie încheiată în formă autentică (sub sancţiunea nulităţii absolute), iar în ceea ce priveşte natura contractului de donaţie, acesta poate fi cu titlu gratuit (o liberalitate, alături de testament), cât şi cu titlu oneros (donaţiile ascunse, deghizate sub forma unor acte cu titlu oneros).
În general, donaţia este irevocabilă. Aşadar, donatorul nu se poate răzgândi şi nu poate revoca donaţia. Potrivit dispoziţiilor Codului Civil, art. 1015 alin. (1) prevede că donaţia nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voinţa sa.
Totodată, donaţia poate fi revocată în trei cazuri: pentru ingratitudine, pentru neexecutarea fără justificare a sarcinii sau de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei. În ceea ce priveşte cazurile de ingratitudine şi neexecutarea sarcinilor fără justificare, revocarea donaţiei poate fi realizată doar pe cale judiciară (cu ajutorul instanţelor de judecată). Însă în cazul în care un soţ revocă o donaţie făcută celuilalt soţ, revocarea nu trebuie să fie judiciară. În această situaţie, potrivit literaturii de specialitate, „revocarea donaţiei nu trebuie cerută pe cale judecătorească, voinţa unilaterală de revocare putând fi expresă, dar şi tacită, dedusă dintr-un act ulterior al donatorului din care rezultă, fără echivoc, voinţa de revocare a donaţiei”.
Prin urmare, revocarea donaţiei pentru ingratitudine, potrivit art. 1023 Cod Civil poate avea în următoarele cazuri: 1) donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat (prin atentat se are în vedere infracţiuni contra persoanei prevăzute de Codul penal la titlul I); 2) donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator (potrivit art. 4 Codul de procedură penală, ce prevede că: „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”, aşadar impotriva donatarul este pronunţată o hotărâre penală definitivă, din care rezultă vinovăţia acestuia) şi 3) donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ţinându-se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donaţiei (în acest caz este vorba de o donaţie cu sarcină, respectiv sarcina fiind prestarea serviciilor de întreţinere a donatorului).
Termenul de introducere a acţiunii în revocare pentru ingratitudine de către donator este de un an de la data care a cunoscut fapta de ingratitudine, sub sancţiunea decăderii, urmând a fi respinsă acţiunea ca prescrisă. Acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia, potrivit art. 1024 alin. (4) Cod civil.
În continuare, dispoziţiile art.1027 Cod civil precizează revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii. Aşadar este vorba de o donaţie cu sarcină, iar în cazul neexecutării sarcinii, donatorul poate cere instanţei de judecată executarea sarcinii sau poate cere revocarea donaţiei atunci când donatarul nu execută sarcina la care s-a obligat. Acţiunea trebuie introdusă în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuie executată, iar în cazul introducerii acţiunii după expirarea termenului, acţiunea va fi respinsă ca prescrisă.
Ultimul caz de revocare a donaţiei este aceea între soţi, prin urmare, donaţia este revocabilă între soţi în timpul căsătoriei. Un element important de menţionat este faptul că donaţia poate fi revocată numai în timpul căsătoriei, iar în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de divorţ sau a intervenit decesul unuia dintre soţi (iar în cazul unei persoane dispărute, după pronunţarea decesului pe cale judecătorească) atunci donaţia nu poate fi revocată.

Autor: Ludmila Sprincean - colaborator al C. I. Av. „Tănase Ioan Mihai”
Sursa foto: Pexels


Articole înrudite