17 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A N U N Ţ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ
A N U N Ţ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, astăzi 6 decembrie 2024, Consiliul Judeţean Galaţi anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act administrativ cu caracter normativ hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi privind aprobarea taxelor şi tarifelor la nivelul Consiliului Judeţean Galaţi pentru anul fiscal 2025.

Proiectul de hotărâre are ca scop stabilirea taxelor şi tarifelor la nivelul Consiliului Judeţean Galaţi, aplicabile pentru serviciile publice oferite persoanelor fizice şi juridice de către direcţiile şi compartimentele organizate distinct în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Galaţi, precum şi pentru serviciile publice oferite de către instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Galaţi, fiind structurate pe domenii de activitate specifice. Taxele şi tarifele aprobate vor fi aplicabile pentru anul fiscal 2025. Ca urmare a aplicării taxelor şi tarifelor propuse prin actul administrativ cu caracter normativ, încasările la bugetul local al judeţului Galaţi vor aduce un aport financiar moderat care va acoperi costurile serviciilor şi va servi la modernizarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice.

Documentaţia aferentă proiectului de act administrativ cu caracter normativ include: referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus; raportul de specialitate; textul complet al proiectului de hotărâre.

Documentaţia poate fi consultată:

  • pe pagina web a Consiliului Judeţean Galaţi: cjgalati.ro, în meniul „Transparenţă decizională”;
  • la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1, camera 3, la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP;
  • la panoul de afişaj al Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1.

Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

Pentru proiectul de hotărâre pus în consultare publică, se pot formula propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare până pe data de 15 decembrie 2024, utilizând formularul disponibil pe pagina de internet la: https://cjgalati.ro/fpos-2023/

Formularul pentru colectarea de propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare completat se poate transmite prin:

  • e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.;
  • poştal, pe adresa Consiliului Judeţean Galaţi: Galaţi, str. Eroilor nr. 7, cod poştal 800119;
  • depuse direct la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind elaborarea hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi privind aprobarea taxelor şi tarifelor la nivelul Consiliului Judeţean Galaţi pentru anul fiscal 2025”.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, în meniul „Transparenţă decizională”, la secţiunea dedicată proiectului de hotărâre.

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act administrativ cu caracter normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 27 ianuarie 2025.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Compartimentului relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP, persoană de contact consilier Teodor Laura, coordonate de contact: tel. 0236-302.513, fax 0236-460.556, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi,

COSTEL FOTEA


Articole înrudite