Duminică, 23 martie 2025, Galaţiul a fost invitat la o fastuoasă seară de operă, în care Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” a pus în scena „Cenuşăreasa” de de Gioachino Rossini. Spectacolul, regizat de Paolo Bosisio şi dirijat de maestrul Cristian Sandu, este unul care nu trebuie să lipsească din repertoriul niciunui teatru muzical. Cenuşăreasa (în original La Cenerentola), a cărei premieră a avut loc la Teatro Valle din Roma, în anul 1817, este o operă în două acte, după un libret de Jacopo Ferreti, inspirat de clasicul basm al copilăriei. Versiunea lirică a Cenuşăresei păstrează aerul proaspăt şi suav al poveştii, având-o ca protagonistă pe Cenerentola, frumoasa soră vitregă a urâcioaselor Clorinda şi Tisbe, fiicele lui Don Magnifico, baron de Montefiascone. Finalul fericit al poveştii vine odată cu Don Ramiro, prinţul de Salerno, cei doi îndrăgostindu-se la fastuosul bal de la castel şi trăind fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Rossini a scris „Cenuşăreasa” la vârsta de 25 de ani, imediat după succesul avut cu „Bărbierul din Sevilla”, finalizând opera în doar trei săptămâni, o creaţie considerată una dintre cele mai bune lucrări ale compozitorului. Compozitorul italian împreună cu libretistul Jacopo Ferretti au definit opera lor o „drama giocoso”, pentru ei, „Cenuşăreasa” fiind o comedie, dar obligatoriu şi cu morală. Regizorul Paolo Bosisio şi-a unit forţele cu scenograful Domenico Franchi care a construit o viziune scenică modernă care a avut în intenţie, după cum apare în programul teatrului: „o stilistică distinctă, în care se remarcă elemente decorative ce evocă tehnica decupajelor de hârtie utilizată de Henri Matisse. Aceste elemente variază între structuri aerisite şi compoziţii mai dense, toate înscriindu-se însă în logica esteticii artei abstracte contemporane”. Pe scenă, au putut fi urmăriţi soliştii Florentina Soare (Braşov), Dumitru Filip (Bucureşti), Alin Munteanu, Mădălina Munteanu, Lorena Mărginean, Dan Popescu (Braşov) şi Dominic Cristea.
În comunicatul official al teatrului putem citi: „În această seară, îndrăgita operă Cenuşăreasa de Gioachino Rossini a prins viaţă sub bagheta maestrului Cristian Sandu, oferind publicului un spectacol memorabil. Povestea fermecătoare şi dinamică, decorurile spectaculoase şi costumele vibrante au contribuit la crearea unei atmosfere de basm, îmbinând armonii momente de umor cu pasaje de o profundă încărcătură emoţională. Felicitări mezzosopranei Florentina Soare, care a dat viaţa personajului principal - Cenuşăreasa - cu sensibilitate şi rafinament şi tenorului Dumitru Filip, care a debutat cu succes în rolul Prinţului Ramiro, cucerind publicul prin expresivitate şi măiestria sa vocală! Felicitări basului Dan Popescu în rolul lui Don Magnifico, ce a adus un plus de culoare şi umor spectacolului”.
Galerie de imagini, mai jos!