De ce este atât de specială prima jucărie a fiecărui copil? Şi cum influenţează ea înţelegerea lumii înconjurătoare şi dezvoltarea copilului? Întocmai aceste aspecte, precum şi rolul jocului, imaginaţiei şi al experienţelor de descoperire sunt surprinse şi evidenţiate în spectacolul ”Poveste de pluş” care revine în această duminică la Teatrul pentru Copii şi Tineret ”Gulliver”.
”Poveste de pluş”, al cărui concept şi regie sunt semnate de Nicoleta Miru-Cosma şi Cosmin Cosma, este un spectacol nonverbal special creat pentru copiii cu vârsta între 0 şi 3 ani şi îşi propune să îi înveţe pe cei mici despre înţelegerea, gestionarea şi rezolvarea problemelor, precum şi despre primii paşi în lume, în relaţie cu ceilalţi.
Astfel, spectacolul ”Poveste de pluş” creează un univers vizual dinamic, plin de culoare, ce se împleteşte cu cel sonor, ritmat şi voios şi ilustrează relaţia deosebită dintre copil şi prima sa jucărie care reprezintă, de altfel, şi primul lui prieten. Astfel, simpaticul Ursică şi graţioasa Rila, două animăluţe de pluş primite cadou de Crăciun, o ajută pe deţinătoarea lor, o fetiţă cam alintată, să înveţe ce este empatia, iubirea, acceptarea şi iertarea, prin diferite situaţii la care iau parte împreună. Lor li se alătură şi micuţa broscuţă Oachi, respinsă la început, dar care, într-un final, se dovedeşte a fi unul dintre cei mai buni prieteni ai fetiţei. Împreună, prin puterea jocului şi a imaginaţiei, jucăriile prind viaţă şi trec prin numeroase experienţe amuzante şi pline de învăţăminte.
Spectacolul beneficiază de aportul creativ original al tinerei echipe a Teatrului ”Gulliver” compusă din: Nicoleta Miru-Cosma, cea care semnează scenografia spectacolului, Cosmin Cosma, responsabil pentru muzica originală şi ilustraţia muzicală ce conferă ritm şi voioşie acestei aventuri jucăuşe, şi Andrei Ciugulea, cel care completează distribuţia spectacolului, dând viaţă, prin talentul mânuirii, drăgălaşului Ursică, protagonistul de seamă al poveştii.
Spectacolul ”Poveste de pluş” se joacă la Sala Studio a Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi, pe strada Ştiinţei nr. 115 (Fostul Club S). Biletele pentru spectacol se achiziţionează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secţiunea ”Program” din cadrul site-ului instituţiei: www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentaţiei, în limita locurilor disponibile, potrivit unui comunicat al Teatrului Familiei Tale.