24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Vernisajul “Salonului de iarnă 2024” al artiştilor plastici gălăţeni
FOTO: Vernisajul “Salonului de iarnă 2024” al artiştilor plastici gălăţeni

Galeria Nicolae Mantu a găzduit în data de 20 decembrie 2024 deschiderea oficială a ultimei expoziţii de grup din acest an, organizată de filiala UAP Galaţi. Acest eveniment cu caracter marcant festiv a reunit membrii filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, care au expus o bogată colecţie de pictură, grafică şi sculptură, indicând standardul artistic de mare calitate care pune oraşul nostru pe un loc fruntaş în arta românească contemporană.
Discursul de deschidere i-a aparţinut proaspătului preşedinte al filialei, profesorul Constantin-Adrian Corcăcel, invitat special fiind criticul şi curatorul de artă Marius Tiţa de la Bucureşti. A participat şi directorul Muzeului de Artă vizuală Galaţi, dr. Dan Basarab Nanu. Alături de aceştia au fost numeroşi artişti şi iubitori ai artelor, printre care profesorul Cătălin Fetecău de la UDJG şi un “landscape architect” din Londra.
Salonul a început cu un frumos recital muzical oferit de doamna prof. Simona Holiartoc şi cvintetul “Armonia” format din elevi ai Liceului de arte “Dimitrie Cuclin”.
În declaraţia oficială a conducerii filialei UAP Galaţi putem citi: “Această expoziţie colectivă reuneşte lucrări ale artiştilor plastici membri ai filialei, oferind publicului o selecţie deosebită de picturi, sculpturi, grafică şi alte forme de exprimare artistică. Evenimentul marchează un moment important în viaţa culturală a oraşului Galaţi, oferind o ocazie unică de a explora creativitatea şi talentul artiştilor locali într-o atmosferă festivă”.
Vizitatorii pot face cunoştinţă cu preocupările eclectice ale artiştilor gălăţeni care oferă tematici, tehnici şi stiluri foarte diverse, de la postimpresionism, abstract, artă conceptual, post-modernism etc. Domnul Marius Tiţa a apreciat global expoziţia, afirmând că este plină de lumină, culoare şi bucurie.
Expozanţi: Olesea ALBU, Gabriela ALEXANDRESCU MOISI, Jana ANDREESCU, Ştefan AXENTE, Gabriela BADEA, Sterică BĂDĂLAN, Xenia BOTEA, Denis BRÎNZEI, Miruna CĂRĂUŞU, Nicolae CĂRBUNARU, Ana Maria COCOŞ, Constantin Adrian CORCĂCEL, Lavinia Antonia COŞOVLIU, Andreea COSTANDACHE, Eduard COSTANDACHE, Florian Doru CRIHANĂ, Cristiana-Ştefania CULIŢĂ, Ioana DAVID, Sava DAVID, Gabriela GEORGESCU, Tudor IOAN, Lucian Ilie JITARIUC, Gheorghe MIRON, Corina NĂVĂLICI, Liliana NEGOESCU, Daniela Florentina OANĂ, Simona PASCALE, Raul POPA, Valentin POPA, Claudiu RADU, Cosmin SAULEA, Marinela SIMIRAŞ, Horia SUCEVEANU, Tudor ŞERBAN, Olimpia ŞTEFAN, Liliana TOFAN, Sorina FĂDOR VĂDEANU, Teodor VIŞAN şi Mugurel VRÎNCEANU.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 20 decembrie 2024 - 16 ianuarie 2025, între orele 09.00 - 17.00.

Galerie de imagini, mai jos!


Articole înrudite