23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Vernisajul expoziţiei de artă modernă “Studio 2024” la galeria Mantu
FOTO: Vernisajul expoziţiei de artă modernă “Studio 2024” la galeria Mantu

În data de 15 aprilie 2024, masteranzii Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi s-au reunite într-o expoziţie de grup intitulată “Studio2024”, care coincide şi cu sărbătoarea mondială a artei.
Ziua Mondială a Artei, o sărbătoare pentru promovarea dezvoltării, difuzării şi bucuriei artei, a fost proclamată la cea de-a 40-a sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO din 2019. Acest moment ajută la consolidarea legăturilor dintre creaţiile artistice şi societate, încurajează o mai mare conştientizare a diversităţii expresiilor artistice şi evidenţiază contribuţia artiştilor la dezvoltarea durabilă. Este, de asemenea, o ocazie de a pune în lumină educaţia artistică în şcoli, deoarece cultura poate deschide calea către o educaţie incluzivă şi echitabilă. “Data a fost decisă în onoarea zilei de naştere a lui Leonardo da Vinci. Da Vinci a fost ales ca simbol al păcii mondiale, al libertăţii de exprimare, al toleranţei, al fraternităţii şi al multiculturalismului, precum şi al importanţei artei în alte domenii”, scrie pe pagina web al UNESCO.
La galeria Nicolae Mantu al UAP Galaţi, a fost propus un proiect care abordează multidisciplinar conceptul de experiment, văzut ca un instrument de cercetare academică, artistică şi socială. Lucrările fac parte din temele Facultăţii de Arte, cursul de artă contemporană, o incursiune pasionantă în modernitate, stilurile lucrărilor masteranzilor coordonaţi de conf. univ. dr. Liviu Nedelcu, conf. univ. dr. Liviu Adrian Sandu, conf. univ. dr. Tudor Ioan şi lect. univ. dr. Tudor Şerban, vin în acord cu tendinţele de “mainstream”, printre care putem cita: arta existenţială, abstracţiunea post-picturală, arta biomorfică, beat-art, optic art sau neodada.
În acest laborator în care există refuzul de a-şi refuza orice experiment, putem remarca producţiile artistice rezultate în urma colaborării masteranzilor Facultăţii de Arte şi ai Centrului de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor din cadrul Facultăţii de Inginerie, coordonaţi de prof. univ. dr. Cătălin Fetecău, conf. univ. dr. Liviu Nedelcu şi lect. univ. dr. Tudor Şerban.
Din prezentarea lucrărilor expuse la “Studio 2024”, îi putem cita pe (cu textul galerie):
- “Cutia Pandorei”, autor Lucia-Crenguţa Telibaşa, care este un obiect ce la prima vedere pare inofensiv sau chiar plăcut, dar odată deschis sau activat, eliberează o serie de stări greu de gestionat precum gândurile şi emoţiile unei femei, care pot fi adânci, variate, uneori dificil de înţeles sau de anticipat de către cei din jur;
- “Avanosfera”, autor Andreea Avasilcăi, un autoportret care exprimă identitatea şi gândurile personale într-un mod intim inspirat din estetica curentului Art Nouveau;
- “Intrarea în labirint” de Daniela Sileţchi, aminteşte de simbolul care descrie rătăcirea şi căutarea omului prin multe labirinturi, care îl îndreaptă spre sinele său, către propriul centru spiritual prin depăşirea limitelor;
- “Resurrexit”, al Iuliei-Diana Grecu, care evocă o temă centrală legată de renaştere, revigorare şi de momentul unic al răsăritului.
Artiştii care onorează simezele galeriei Mantu sunt: Maricel Blaga, Xenia Botea, Cosmin George Caraman, Eleonora Dumitrof, Cornelia Dumitru, Iulia Diana Grecu, Erika Guadagnin, Gabriel-Iulian Istrate, Aida Leonte, Crenguţa Corina Macarie, Bianca-Florentina Mitrache, Gabriel Moldoveanu, Cornelia-Luminiţa Nicolau, Ştefan Popescu, Ionica Purcărea, Claudia-Andra Riza, Angelin Stanciu, Horia Suceveanu, Daniela Şileţchi, Andreea Gabriela Tudor, Adrian Vasile.
Curatorul expoziţiei este Erika Guadagnin. FOTO, mai jos!


Articole înrudite