30 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Lansarea cărţii “17 paşi pe strada Mântuleasa. O incursiune freatică” de Cristian Tiberiu Florea, scriitor gălăţean
FOTO: Lansarea cărţii “17 paşi pe strada Mântuleasa. O incursiune freatică” de Cristian Tiberiu Florea, scriitor gălăţean

Casa Artelor a găzduit lansarea cărţii gălăţeanului Cristian Tiberiu Florea care este geograf de profesie, dar şi un mare pasionat de istorie şi cultură. El este un membru activ al comunităţii literare din Galaţi şi unul din fondatorii revistei culturale Argo. Volumul a apărut în cadrul editurii EIKON.
Evenimentul este organizat şi sprijinit de Biblioteca Judeţeană “V.A. Urechia” Galaţi, instituţie coordonată de Consiliul Judeţean Galaţi, împreună cu Teatrul Naţional de Operă şi Operetă “Nae Leonard”,  la Casa Artelor, într-o nouă ediţie a Salonului cultural-literar “Axis Libri”. A.G. Secară şi invitatul special drd. Codrin Vasiloancă-Smirnoff au moderat discuţiile, alături de ei fiind şi profesorul de filosofie Bogdan Silion.
La inceputul cenaclului şi pe parcursul său au fost momente muzicale pianistice prezentate de Alexandru-Daniel Raboveanu, cls. a VI-a de la Liceul de Arte “Dimitrie Cuclin” Galaţi (Lect. Univ. Dr. Emil Răileanu).
Răsfoind cartea lui Cristian Florea putem citi: “Îmi amintesc de o rătăcire controlată în narcoza unei nopţi de iunie. Petrecusem o seară bătrânească împreună cu barcaholicii unui prieten într-o cârciumă de rit vechi din strada Olteni, stingheră într-un cvartal de moloz – tot ce mai rămăsese dintr-un cartier de case cu boltă de viţă şi curticică interioară între Calea Călăraşi şi Mircea Vodă. Ieşiţi, într-un târziu din primitoarea curte, am luat-o agale, la întâmplare, căutând ceva mai fără să ştim ce. N-aveam chef să tragem la culcuş, ziua fusese prea frumoasă, luciul Herăstrăului prea îmbietor, şi aveam de povestit. Aerul nopţii ne-a limpezit gândul şi ne-a adunat paşii. Ne-am apucat să pipăim terenul către strada Mântuleasa, care trebuia să fie pe aproape. Mulţumită obiceiului de a prefera colindatul Bucureştiului cu piciorul, am găsit-o uşor – sau a dat ea peste noi. Şi, pe la două noaptea, când, după cum spune Eliade prin personajul său, Dumnezeu coboară pe pământ, am luat-o în lung, sub lumina verzuie şi chioară a felinarelor.”
În invitaţia oficială a evenimentului, organizatorii ne spun: “s-a consemnat, despre volum: este despre Mircea Eliade şi una dintre scrierile sale exemplare. (...) O ingenioasă construcţie literar-culturală ne propune profesorul gălăţean Cristian Tiberiu Florea, la interferenţa dintre istorie, filosofie şi literatură, un model transdisciplinar, influenţat, probabil, şi de teoriile lui Basarab Nicolescu, citat de câteva ori în carte. Poate chiar mai ingenioasă, ţinând cont de specificul eseului, dar promiţând şi îndeplinind căi şi inedite perspective, precum romanul „Cişmigienii” al lui Eugen Cadaru, unde se pornea de la următoarea premisă: „Cum ar fi fost România dacă la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea şi Mircea Vulcănescu într-o frumoasă dimineaţă a anului 1971, la o cafea şi o bere rece în Grădina Cişmigiului?”. Cristian Tiberiu Florea ar putea scrie un roman despre Mircea Eliade plecând de la eseul său în 17 paşi, el neschimbând datele istoriei, dar oferind, cum scriam mai sus, noi perspective hermeneutice.”
Moderatorul Adi George Secară scrie despre această apariţie editorială: “Ţinând cont de subtitlul cărţii, dar şi de preocuparea sa de bază, geografia, C.T. Florea contribuie şi la un nou capitol de geografie literară, oarecum în maniera lui Cornel Ungureanu, poate şi ca la Andreea Răsuceanu, vizavi de subiectul Străzii cu pricina. Desigur, „totul curge” dinspre Strada Mântuleasa, toate drumurile duc la această cale, dar, atenţie, până la urmă personajul principal, ca să spunem aşa, este Mircea Eliade, autorul nuvelei „Pe strada Mântuleasa”, nuvela care îl are în prim plan pe Zaharia Fărâmă, bătrânul învăţător (alter ego al lui Eliade, după unii, după cum aflăm şi din carte, p.138 – Claude-Henri Rocquet: „geamăn mitic şi dublu frăţesc” al lui Eliade) care se va rătăci (sau nu) în labirinturile puterii demonice de după 1947, cititorul fiind atras într-o iniţiere aparte, apropo şi de avatarurile unei anumite însetări de putere din perioada interbelică.”

Galerie de imagini, mai jos!


Articole înrudite