Devenită deja o tradiţie, relaţia artiştilor care sunt prinşi în programe academice ale Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”, cu publicul s-a materializat într-o nouă expoziţie, intitulată “EXPERIMENT”. Evenimentul, vernisat în 8 decembrie 2024, a fost găzduit în frumoasa clădire a Centrului Cultural “Nicăpetre” din Brăila, adică o colaborare între Universitatea din Galaţi şi Muzeul Brăilei Carol I, sub egida Consiliului Judeţean Brăila şi a Primăriei Municipiului Brăila.
Organizatorii expoziţiei sunt profesorul Liviu Nedelcu şi lectorul dr. Tudor Şerban, alături de masteranzii Luminiţa Cornelia Nicolau şi Cosmin Caraman din Galaţi şi Elena Nicoleta Albu, care este educator muzeal la Muzeul Carol I din Brăila.
Conceptul didactic al profesorilor din Galaţi este de pregătire plenară a studenţilor, nu numai pe plan artistic, dar şi în materie de organizarea a expoziţiilor, psihologie a relaţiilor cu privitorii, tipuri de prezentare a lucrărilor de artă sau de panotare clasică, parietală sau în concept contemporan, mult mai liber, pe podea sau pe tavan.
Profesorul Liviu Nedelcu se declară un partizan al unor relaţii nedominante între cadrele didactice şi studenţi, în care să fie stimulate noi deschideri culturale, creativitatea sau libertatea de exprimare. Şi aceasta se vede în eclectismul expoziţiei, unde pot fi întâlnite pe lângă pictura sau grafica de şevalet, formele contemporane de expresie ca instalaţie video, instalaţii grafice, instalaţii mini-peisagistice sau “obiecte artistice”.
Organizatorii scriu în prezentarea expoziţiei: “Proiectul artistic prezentat pe simeze propune abordări multidisciplinare ale conceptului de experiment, văzut ca un instrument de cercetare academică, artistică şi socială. Atitudinea experimentală, ca atare, defineşte acea zona a artei şi acel tip de artişti a căror creaţie inaugurează metodologii de expresie şi de comunicare noi, după cum comenta Alexandra Titu, în Experimentul în arta românească după 1960”.
Pe simezele Centrului Cultural “Nicăpetre”, sunt prezenţi artiştii masteranzi veniţi din patru judeţe: Albu Elena Nicoleta, Avasilcăi Andreea, Bălan Roxana Andreea, Botezatu Mariana, Brăgaru Ilona, Caraman Cosmin George, Catrina Nicoleta, Cioriţa Ilona, Dinu Andreea, Grecu Iulia Diana, Istrate Gabriel Iulian, Leonte Aida, Macarie Crenguţa Corina, Negoiţă Cătălin, Nicolau Cornelia Luminiţa, Purcarea Ionica, Riza Claudia Andra, Stanciu Angelin, Stănescu Florentina, Sileţchi Daniela, Susanu Georgiana, Telibaşa Lucia Crenguţa, Vasile Adrian şi Codrin Vasiloancă Smirnoff.
Galerie de imagini, mai jos! ↓