În 17 septembrie 2022 s-a derulat, la Galaţi, la iniţiativa asociaţiei „Let's Do It, România”, proiectul „Ziua de Curăţenie Naţională 2022”, eveniment desfăşurat la nivel global în 190 de ţări sub numele de „Word Cleanup Day” având principal obiectiv formarea unor comportamente ecologice la elevi.
În Galaţi, peste 80 de voluntari din mai multe licee au ecologizat zona din jurul Turnului de Televiziune şi mai multe zone de la periferia Galaţiului, cum ar fi cartierul Dimitrie Cantemir.
Zecile de elevi voluntari de la Colegiul Naţional „Al.I. Cuza” coordonaţi de prof. Mihaela Grecu, Magdalena Grigore şi Daniela Ilie, de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” coordonaţi de prof. Mioara Enache, Camelia Tănase, Nicoleta Negraia, Mihaela Manolache şi Monica Carp şi de la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” coordonaţi de prof. Anton Raluca Elena, Cucu Aurelia, Laurenţiu Ichim, Violeta Ichim, Marinescu Gina şi Şaigău Carmen au adunat sute de saci de deşeuri, au lăsat în urma lor curăţenie şi s-au bucurat de sentimentul că au făcut o faptă bună pentru oraş, pentru mediul înconjurător.