23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Negocierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) aferent anului 2014 de la Combinat a demarat recent, reprezentanţii conducerii şi ai sindicatului care s-au aşezat de două săptămâni la masa tratativelor, discutând până la ora actuală pe marginea conţinutului unui număr de 100 de articole. În ceea ce priveşte capitolul drepturi salariale, şi aici ne referim în special la punctul legat de salarizare, acesta se anunţă cel puţin teoretic unul fierbinte, deşi este greu de crezut că eventuale neînţelegeri pe marginea acestei teme vor da naştere unor nemulţumiri în rândul angajaţilor sau vor genera acţiuni de protest. Potrivit informaţiilor noastre, liderii sindicatului care negociază noul contract şi-ar fi conturat un cuantum al majorării salariale pe care o vor solicita reprezentanţilor patronatului, fiind vorba de un procent de 15% dar nu este exclus ca valoarea acestuia să scadă la 12%, procentul fiind cuprins între 12 şi 15%. Este greu de crezut că sindicaliştii vor obţine creşterea salarială cerută, mai ales dacă ţinem cont de faptul că în ultimii ani administraţia a acordat bonusuri în mai multe trepte, nefiind vorba de acordarea unei creşteri salariale, motivul invocat fiind acelaşi de fiecare dată, şi anume situaţia financiară grea a unităţii.
În timp ce sindicaliştii şi-au schiţat un plan sumar de bătaie, conducerea Combinatului susţine, prin intermediul purtătorului de cuvânt Dorian Dumitrescu, că ArcelorMittal Galaţi s-a confruntat cu provocări semnificative începând cu momentul în care criza economică a lovit pieţele siderurgice, cu precădere în Europa, cererea scăzând cu 30%, din 2008.
„Prin urmare, unitatea noastră a înregistrat pierderi în ultimii cinci ani, dar a fost sprijinită financiar de Grupul ArcelorMittal în această perioadă. Din perspectivă socială, principalul nostru obiectiv a fost protejarea locurilor de muncă şi a veniturile angajaţilor Companiei. Atunci când salariile nu au putut fi mărite din cauza mediului economic, am acordat bonusuri financiare. Sistemul salarial a fost modernizat, astfel încât să fie pusă în practică o bază de calcul corectă, conform unei noi matrici de posturi şi să se elimine distorsiunile din trecut. Salariul mediu brut al unui angajat ArcelorMittal Galaţi este cu 6% mai mare decât media înregistrată în România. De asemenea, în afara salariului de bază, unitatea noastră oferă, adiţional, un pachet important de beneficii, care reprezintă – în medie  – 30% din salariu unui angajat. În plus, în ultimii ani ArcelorMittal Galaţi a răsplătit ideile de succes ale angajaţilor, propuneri axate pe îmbunătăţirea operaţiunilor locale. Astfel, aceştia au primit sume nete care au variat de la 100 la 1.000 de lei. 35% dintre muncitori au fost premiaţi în cadrul acestui program. Compania apreciază efortul depus de către angajaţi şi face tot posibilul pentru a menţine locurile de muncă şi a proteja salariile,  într-un mod responsabil din punct de vedere social. Negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă se desfăşoară respectând prevederile legale”, susţine Dorian Dumitrescu.
Ar fi interesant de ştiut câţi lideri de sindicat au salariile personalizate, astfel încât acestea să nu poată fi cunoscute de restul angajaţilor, precum şi care este valoarea respectivelor salarii.


Articole înrudite