26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vernisajul picturii lui Vitalie Butescu la Galați, reamintirea legământului cu lumina (FOTO)
Vernisajul picturii lui Vitalie Butescu la Galați, reamintirea legământului cu lumina (FOTO)

La cei 51 de ani ai săi şi o lungă carieră de pictor, Vitalie Butescu nu este deloc blazat. El vorbeşte de artă la fel precum pictează, cu pasiune şi forţă.
Deschiderea expoziţiei lui Vitalie Butescu la Muzeul de Artă Vizuala Galaţi a prilejuit o sărbătoare a stilului neo-impresionist sau cum declara artistul, aplecat spre modestie, numai impresionist. Puterea culorilor pornite de la maeştrii francezi din secolul XIX şi XX, se menţine în pensula artistului născut în Republica Moldova, cu tărie şi perseverenţă. Dan Basarab Nanu, directorul muzeului, a subliniat importanţa evenimentului pentru publicul gălăţean, iar curatorul expoziţiei, profesorul şi pictorul Gheorghe Miron, s-a declarat entuziasmat şi impresionat atât de pictura expusă, dar şi de Vitalie Butescu, omul.
Stabilit în Bucureşti acum 30 de ani, Vitalie Butescu îşi finisează opera în spaţiosul său atelier, dar punctul de plecare al peisajelor sale este spaţiul deschis, locul unde îşi instalează şevaletul, fiind sub cerul liber.
El este adeptul conceptului tehnic de pictură în „plein air”- aceasta însemnând să părăseşti cei patru pereţi ai studioului tău şi să experimentezi pictura şi desenul în peisaj. Practica datează de secole, dar a fost într-adevăr transformată într-o formă de artă de către impresioniştii francezi. Dorinţa lor de a picta lumină şi calităţile ei schimbătoare, efemere, împreună cu crearea tuburilor de vopsea şi a şevaletului transportabil, precursorul modelelor de astăzi, le-au permis artiştilor libertatea de a lucra „en plein air”, care este expresie franceză pentru „în aer liber”.
Gheorghe Miron a povestit cum în tabăra de pictură de la Orhei, l-a văzut pentru prima oară pe Vitalie Butescu cum înfruntă vremea la sesiunile de pictat, când trebuia să aştearnă culorile pe pânză cu o mâna şi cu cealaltă să ţină şevaletul care era bătut de vânt.
La vernisaj au participat iubitori de artă, elevi ai Liceului „Cuclin” împreună cu profesorii lor, alături de aceştia fiind Dinu Gîndu, gălăţeanul care este viitorul director al Institutului Cultural Român de la Lisabona.

Galerie de imagini disponibilă mai jos!


Articole înrudite