30 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un fost manager Petrom a fost condamnat pentru luare de mită
Un fost manager Petrom a fost condamnat pentru luare de mită

Tribunalul Galaţi i-a condamnat ieri pe Nicolae Gavrilescu, fost manager de sector în cadrul diviziei teritoriale Moldova Sud din cadrul Petrom, şi pe Ana Petre, expert în piaţa imobiliară, responsabilă cu înstrăinarea activelor secundare în cadrul SC Omv Petrom SA, la câte trei ani de închisoare pentru luare de mită, pedepsele fiind suspendate sub supraveghere. Procurorii anticorupţie i-au acuzat pe cei doi că în perioada decembrie 2013 – mai 2014 au pretins 10.000 de euro în mod direct unui martor denunţător, plus o sumă neprecizată pentru furnizarea ulterioară a utilităţilor pentru un imobil pe care acesta din urmă intenţiona să-l cumpere. „Discuţiile legate de bani au avut loc cu ocazia mai multor întâlniri între inculpaţi şi martorul – denunţător, inclusiv la restaurante situate pe raza municipiului Galaţi, unde nota de plată a fost achitată în două rânduri de către acesta din urmă”, susţin reprezentanţii DNA.

 

45.000 de lei confiscaţi în folosul statului

 

La sfârşitul anului 2013, societatea comercială administrată de denunţător şi-a manifestat intenţia de a cumpăra mai multe imobile aparţinând SC Petrom SA, punctul de lucru din comuna Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, sens în care a luat legătura cu Petre Ana, acesta fiind persoana de contact din partea SC Petrom SA pentru astfel de contracte. “Aceasta i-a relatat denunţătorului că îi poate aproba vânzarea imobilelor la preţul de 20.000 de euro, preţ oferit de către acesta şi situat sub cel cerut de SC Petrom SA, de 50.000 de euro, întrucât ea este persoana care înaintează documentaţia factorilor decizionali din cadrul SC Petrom SA şi întocmeşte referatul final pe care directorii societăţii îl vor semna, sugerând că este necesară şi cointeresarea directorului de zonă, Nicolae Gavrilescu”, susţin procurorii anticorupţie. Pe 27 mai 2014 Nicolae Gavrilescu a primit de la denunţător suma de 45.000 lei, cu titlu de mită, procurorii anticorupţie surprinzându-l în flagrant când primea banii. Judecătorii au dispus acum confiscarea banilor primiţi drept mită în folosul statului.


Articole înrudite