19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tot mai mulţi copii îşi câştigă „Dreptul la toalete”
Tot mai mulţi copii îşi câştigă „Dreptul la toalete”

Zeci de mii de elevi din România au beneficiat în ultimii ani de condiţii de igienă mai bune în unităţile în care învaţă, datorită programului „Domestos susţine igiena în şcoli”, iniţiat de Domestos şi Crucea Roşie Română. Campania a ajuns la cea de-a şasea etapă, în cadrul căreia a fost selectată o nouă unitate şcolară pentru a i se construi un grup sanitar, astfel încât copiii să aibă acces la condiţii igienice demne de secolul în care trăim, în toalete dotate corespunzător normelor sanitare. În acelaşi timp, alte 25 de unităţi de învăţământ vor primi produse de igienă indispensabile.
Grădiniţa cu program normal Nr. 1, din sat Slobozia Blăneasa, Comuna Negrileşti, judeţul Galaţi, a fost selectată de Crucea Roşie Română pentru a beneficia de reconstrucţia totală a toaletei, aflată în prezent în curte, într-o stare avansată de degradare. Colectivul actual numără 20 de preşcolari, însă dezvoltarea localităţii face ca acesta să fie în continuă creştere. Celelalte 25 de unităţi de învăţământ selectate în această etapă, care vor primi produse de igienă pentru menţinerea curăţeniei şi igienizării toaletelor, sunt din judeţele Alba, Arad, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Iaşi, Mureş, Olt, Prahova, Timiş, Vâlcea, Vaslui.

Cei care cunosc o şcoală care are nevoie de construirea unei toalete, de renovarea ei sau de produse de curăţenie şi igienizare, o pot înscrie pe site-ul https://www.domestos.com/ro/dreptul-la-toalete.html, pentru ca cei mici să nu fie nevoiţi să suporte frigul, mizeria sau teama atunci când au nevoie să folosească toaleta şcolii sau grădiniţei lor.

 

 


Articole înrudite