15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Terra Clinique Galați – clinica din inima orașului tău!
Terra Clinique Galați – clinica din inima orașului tău!

Un concept nou pentru Galați vine să întregească oferta serviciilor de sănătate, promițând că asigură pacienților nu doar investigații și o diagnosticare corecte, ci și respect și o abordare prietenoasă. Este vorba de Terra Clinique, situată pe strada Brăilei, bl. B6, parter (lângă Trei Star), un ansamblu care oferă servicii de recuperare neuro-psiho-motorie unice în Galați, consultații profesionale de specialitate, plus soluții pe partea de wellness și chirurgie estetică. “Am ținut cont de nevoile zonei și de importanța serviciilor de recuperare: hidroterapie, kineto și balneoterapie. Apoi am investit în cei mai buni specialiști, care au acum posibilitatea să trateze pacientul așa cum ar fi normal într-o țară europeană. Pentru că noi avem credința că medicina nu se poate face fără ajutorul tehnicii, dar că fără omenie și respect pentru valorile morale, aceasta rămâne o simplă meserie. Procesul de diagnosticare în cele 14 cabinete se sprijină pe o serie de investigații realizate cu aparatură de cea mai înaltă clasă, cât mai puțin invazivă. Nu în ultimul rând, am adus la Galați tehnici inedite de wellness și chirurgie estetică”, spune Gabriela Ciulei, managerul clinicii.

Recuperare neuro-psiho-motorie pentru copii și adulți

„La Terra Clinique, pacienţii cu afecţiuni neuromotorii pot urma tratamente eficiente cu ajutorul dispozitivelor pentru stimulare electrică funcţională, unice în zonă”, subliniază dr. Anișoara Pîsu, medic primar neurolog. În plus, există echipamentele moderne de electroterapie - terapia Shockwave (utilizează undele de șoc pentru tratamentul durerilor cronice ale sitemului musculoscheletal), terapia cu laser scanner (cu efect de biostimulare și antialgic, accelerează regenerarea nervilor și vindecarea rănilor), terapia TECAR (formă revoluționară de terapie, care e folosită de kinetoterapeuți, osteopați și medicina sportivă în recuperarea după traumatisme, probleme musculare sau dureri osteo-articulare subacute, acute ori cronice). “Pe partea de balneo-fizioterapie, oferim servicii de hidroterapie cu ajutorul curenților galvanici, cu efect vasodilatator și antiinflamator, folosite în tratamentul artritelor, artrozelor, spondilozelor sau sechelelor post-traumatice. Clinica are și o componentă de kinetoterapie la cele mai înalte standarde”, explică dr. Adriana Mogoșanu, medic specialist în recuperare medicală, cu o vastă experiență acumulată în centrul de la Lacu Sărat.

20 de specialități într-o singură clinică

Tot aici există o zonă destinată specialităților, unde pacienții pot beneficia de experienţa unor reputaţi medici din Galați și nu numai. La Terra Clinique se fac consultații și investigații pe reumatologie, ortopedie și chirurgie ortopedică, neurologie pentru adulți și copii, neurochirurgie, endocrinologie, cardiologie, oftalmologie, psihiatrie, psihologie clinică, ginecologie, O.R.L., urologie, dermato, chirurgie plastică și reparatorie, medicină generală. Există și un punct de recoltare sânge, două de imagistică - ce dispun de ecografe de ultimă generație, dar și un cabinet de pediatrie. “Suntem un centru multidisciplinar și asta se vede în modalitatea în care abordăm o cazuistică:  colaborăm spre binele pacientului. Lucrăm într-un mediu profesional, cu aparatură de cea mai înaltă clasă, cât mai puțin invazivă și asta se reflectă în respectul cu care ne tratăm pacienții” spune dr. Cornel Mihalache, medic primar neurochirurg, doctor în medicină.

Wellnes și chirurgie estetică

Nu în ultimul rând, La Terra Clinique puteți beneficia de terapii wellnes inedite: maderoterapie, masaj cu pietre vulcanice, acupunctură, terapia Vojta, terapia Raindrop și Yumeiho. Pe partea de beauty există servicii de chirurgie estetică și reparatorie ce includ tehnici non-invazive: tratamente cu acid hialuronic, PRP, mezoterapie dar și un laser dermatologic de ultimă generație. “Terra Clinique asigură servicii medicale integrate, adaptate nevoilor individuale, promptitudine și rapiditate în redobândirea și menținerea celui mai de preț bun al omului: sănătatea”, ne asigură Gabriela Ciulei, managerul clinicii. Vă puteți convinge vizitând pagina www.terraclinique.ro și sunând la telefon: 0336 911.

Terra Clinique - all about health!

foto terra clinique


Articole înrudite