17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Procedură stranie la Curtea de Apel după ce judecătorii au amânat la sfârşitul săptămânii trecute pentru a treia oară consecutiv judecarea procesului Marinelei Dobrea, fostul director al DGASPC Galaţi, pe motiv că unii dintre cei aflaţi în boxa acuzaţilor nu au avocaţi. Asta după ce dosarul ajunsese pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel de la Tribunal după alte patru luni de întârziere. Marinela Dobrea a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupţie în care este judecată de mai bine de doi ani. Dobrea a fost judecată alături de alte şapte persoane pentru prejudicierea instituţiei cu aproape 700.000 de lei, după ce s-a descoperit că aceasta achiziţionase diverse bunuri la preţuri supraevaluate. Este vorba de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, dar procurorii anticorupţie i-au trecut în cont Marinelei Dobrea şi favorizarea  anumitor societăţi atunci când s-a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază. Alături de Dobrea a ajuns pe lista inculpaţilor şi fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, printre acuzaţii numărându-se abuzul în serviciu, spălarea de bani şi falsul, dar şi neglijenţa în serviciu. Marinela Dobrea, fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, Alina Ştefania Radu, Sandor Borsos, Lenuţa Bălan, Caranfil Iulian Mitincu şi Adrian Serghe au fost obligaţi să plătească despăgubiri civile de 691.362 de lei către Direcţia pentru Protecţia Copilului Galaţi, dar şi 1.774,96 euro către Ministerul Finanţelor Publice prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE. Judecarea procesului s-a amânat pentru luna aprilie 2013, asta în situaţia în care nu va apărea şi atunci un nou motiv de amânare.

Articole înrudite