Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, ai Spitalului „Anton Cincu” şi ai Sindicatului Sanitas s-au întâlnit la Tecuci, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a discuta despre problemele spitalului. Reamintim că săptămâna trecută apăruseră probleme legate de negocirea noului contract colectiv de muncă, dar şi privind faptul că unitatea medicală nu o duce deloc bine cu banii. Mai mult, apăruseră zvonuri că s-ar putea ajunge la închidere, dar acestea au fost într-adevăr doar zvonuri, pornite de la lipsa de informaţii şi neînţelegerea situaţiei. Din păcate, în urma discuţiilor a ieşit la iveală faptul că Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci are într-adevăr o problemă gravă legată de lipsa banilor.
„La Spitalul «Anton Cincu» există o problemă reală şi una artificială. Cea reală este legată de faptul că, într-adevăr, spitalul nu are bani. Contractul din acest an este mult mai mic decât cel de anul trecut. În plus, utilităţile nu sunt plătite de către Consiliul Local, deşi Spitalul «Anton Cincu» este al CL. Consiliul Local a susţinut că nu are bani. Din păcate, numai cele 7 miliarde lei vechi reprezentând plata utilităţilor din ianuarie în iulie ar fi reprezentat o gură de oxigen pentru spitalul care are şi aşa probleme financiare. O altă problemă reală financiară este cea legată de existenţa unui proces cu un laborator privat, care a avut din 2011-2012 contract de externalizare a serviciilor spitalului. Au de plătit numai în prima fază circa 16 miliarde de lei vechi, plus penalităţile. O altă problemă o reprezintă lipsa de medici specialişti. Au ieşit patru medici la pensie. Ei nu mai pot fi înlocuiţi de alţii cu aceeaşi specializare, aşa că pe acele specializări nu se mai pot da consultaţii, deci nu se mai pot încasa decontări de la Casa de Asigurări de Sănătate”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
A fost deblocată şi negocierea dintre conducerea spitalului şi Sindicatul Sanitas pentru noul contract colectiv de muncă. De fapt, conducerea nu se lămurise ce sindicat are reprezentativitate, dar acum lucririle s-au limpezit. În zilele următoare, directorul Spitalului Tecuci va merge la Casa Naţională de Sănătate pentru a încerca deblocarea sitaţiei financiare.