Judecătoria Brăila a dispus reluarea cercetării penale, desfiinţând soluţia de netrimitere în judecată în cazul a doi agenţi de poliţie care au agresat fizic, au încătuşat şi au dus la sediul poliţiei, în mod abuziv, un conducător auto doar pentru că nu purta centură de siguranţă şi care a îndrăznit să-i filmeze pe cei doi poliţişti.
Povestea a început în urmă cu un an de zile, când doi agenţi de poliţie brăileni din cadrul biroului de ordine publică l-au surprins pe conducătorul auto S.G. conducând fără să poarte centura de siguranţă. Aceştia l-au sancţionat contravenţional cu amendă şi puncte de penalizare, soferul a semnat procesul verbal cu menţiunea ”Am luat la cunoştinţă”, timp în care au început problemele. Şoferul a fost agresat fizic, încătuşat de cei doi poliţişti şi dus la sediul Poliţiei. După acest incident, S.G. a făcut plângere penală împotriva celor doi poliţişti pentru infracţiunile de purtare abuzivă şi uzurpare de calităţi oficiale atunci când, după ce l-au sancţionat contravenţional pentru că circula cu autovehiculul pe drumurile publice fără a purta centură de siguranţă, l-au agresat fizic pe acesta şi l-au încătuşat, lipsindu-l astfel de libertate. Certificatul medico-legal din cauză confirmă existenţa leziunilor provocate prin lovire. Cu toate acestea, organul de urmărire penală nu a făcut cercetări şi nici nu a recurs la identificarea martorilor, mai ales că la faţa locului au fost mai mulţi martori oculari, incidentul fiind filmat de un trecător cu telefonul mobil.
Instanţa de judecată a analizat caracterul efectiv al anchetei finalizată cu ordonanţă de clasare, observând că ”pretinsa agresiune suferită de petent în public, în prezenţa mai multor martori (astfel cum rezultă din vizionarea înregistrării video) nu a fost investigată în mod efectiv de organul de urmărire penală. În concret, deşi puteau fi identificaţi martori oculari ai evenimentului, în vederea audierii acestora, acest lucru a fost omis”, se arată în motivarea hotărârii instanţei de judecată. Din aceste considerente, dar şi având la bază multe alte aspecte legale, magistraţii Judecătoriei Brăila au dispus reluarea cercetărilor şi audierea martorilor ce apar în filmare, în vederea completării cercetărilor.