Despre războaie aflam, până de curând din cărţile de istorie. Dincolo de cauze sau consecinţe generale sau numele unor lideri aflam numere sau statistici. Rareori realizăm că în spatele numerelor se află nume şi multe drame. Trăiam cu senzaţia că suntem în siguranţă, că până în secolul XXI, omenirea a învăţat că problemele se pot rezolva altfel decât prin război, că indiferent de rasă, origine sau orice altceva ne face diferiţi putem trăi în siguranţă, că demnitatea umană, egalitatea, democraţia sunt valori pe care am învăţat să le preţuim tocmai pentru că în trecut lucrurile au stat altfel. Dar realitatea ne arată că lucrurile nu stau aşa şi că uneori, din motive pe care cei mai mulţi nu le înţeleg, oamenii sunt nevoiţi să-şi reorganizez viitorul după cu totul alte principii.
Războiul din Ucraina ne dă ocazia să redescoperim că încă putem avea empatie, iar acea generaţie de tineri pe care mulţi o considerau pierdută în spatele unui ecran poate să se mobilizeze extraordinar atunci când situaţia o impune. Este şi cazul elevilor Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, care alături de profesorii lor şi cu sprijinul permanent al părinţilor au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca refugiaţii ucrainieni cazaţi în sala de sport a Colegiului să se simtă cât mai confortabil cu putinţă. Ne-am asigurat de hrană şi îmbrăcăminte, de activităţi reacreative pentru cei mici, de a le asculta poveştile triste şi a încerca să le ştergem lacrimile şi să-i ajutăm să ia legătura cu cei dragi rămaşi în ţara în care nimeni nu mai este în siguranţă.
În aceste momente în care punem la îndoială garanţia zilei de mâine, când primul instinct este acela de a te prezerva, ne apare timidă speranţa. Speranţă rezidă din forţa unei comunităţi, o comunitate capabilă de raliere, de rezilienţă în virtutea vicisitudinilor. Prezenţa războiului ca sceptru al morţii la graniţele ţării, ne-a scos din zona de confort şi ne-a făcut să acţionăm în virtutea valorilor umane, să găsim soluţii, să sacrificăm timp personal, să acţionăm în spiritul întrajutorării umane. Elevi, profesori, părinţi au demonstrat că pot fi o echipă care a răspuns necondiţionat strigătului de ajutor a unei comunităţi greu încercate. Suntem acolo, pentru ei şi, deşi nu e simplu, prin eforturi comune încercăm să facem tot ceea ce ţine de noi.
„Multe mulţumiri voluntarilor şi locuitorilor oraşului Galaţi care au asigurat o primire caldă cetăţenilor din Ucraina. Noi toţi ne-am simţit ca acasă! Le dorim tuturor sănătate, inspiraţie şi cel mai important - pace în toată lumea!”, ne transmit soţiile şi copiii marinarilor companiei Hartmann din Odessa (FOTO). Cu siguranţă, sala de sport a Colegiului Cuza nu este "acasă", dar este locul în care cineva îî aşteaptă cu dorinţa de a-i ajuta necondiţionat. Mulţumiri voluntarilor şi tuturor celor care sprijină efortul lor şi care ajută cu tot ceea ce le stă în putinţă. Ei reprezintă dovada că există speranţă, că fiecare dintre noi poate face lumea un loc mai bun.
Prof. Maria-Isabela Miron,
Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza
