23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Săptămâna evenimentelor culturale gălăţene a început în forţă prin două vernisaje importante (FOTO)
Săptămâna evenimentelor culturale gălăţene a început în forţă prin două vernisaje importante (FOTO)

Luni, 12 iunie, domnul Gheorghe Andreescu, preşedintele filialei UAP Galaţi, a deschis la Galeria N.Mantu, expoziţia personală a unui pictor din Chişinău, un veteran cu studii la Academia de arte din Sankt-Petersburg, în prezent conferenţiar de pictură şi istoria artei la Universitatea Tehnică din Chişinău. Membru şi în Uniunea Artiştilor Plastici din România, Liviu Hâncu propune publicului gălăţean o prezenţă plastică robustă şi echilibrată, care aminteşte de fuziunea complexă între stiluri diverse, neo-impresionism, cu nuanţe expresioniste şi metafizice.
Colecţia „O metafizică a culorii - Expresie plastică a cotidianului”, relevă un simţ al volumului şi materiei excepţionale, spectatorul putând recunoaşte un bun teoretician, prins între voluptatea culorii şi o oarecare nostalgie pentru clasicism.
„Liviu Hâncu revine pentru a ne surprinde cu lucrările sale, deschizându-ne o nouă dimensiune a talentului său - cea pentru natura statică. Anume aici el manevrează cu virtuozitate valenţele culorilor albastru şi galben. Artistul plastic adeseori este numit de critici un teoretician care practică pictura, datorită preciziei cu care lucrează asupra fiecărei picturi. Consider că Liviu Hâncu este un teoretician care simte pictura, un teoretician sentimental care ne invită în lumea culorilor, formelor şi armoniei, care abordează arta ca o combinaţie de talent, dedicaţie şi pasiune”, a remarcat Mátyás Szilágyi, ambasadorul Ungariei la Chişinău.
Într-un interviu, domnul Liviu Hâncu declara: „Orice obiect, dacă îi dai o configuraţie compoziţională, evocă filozofie, note majore. Câteodată reuşesc să fac o lucrare în doar câteva ore, dar în mod normal realizarea unei lucrări durează chiar ani buni. Am unele lucrări la care am revenit şi peste 10 ani şi tot am avut cu ce să le completez”.
Au fost prezenţi profesorii Mihaela Brumar şi Tudor Serban din Galaţi, dar şi colegul pictor, Marius Lupu din Bârlad.
Marţi, 13 iunie (fără frică de ghinion), tinerii artişti de la Facultatea de arte din Galaţi au deschis porţile Galeriei Serfioti (Librăria Alexandria), cu o prezentare eclectică de medii artistice diferite: de la tehnici de gravură (pointe seche, acvaforte, linogravură), până la obiecte şi instalaţii de artă sau textile imprimate digital. Temele abordate sunt foarte diverse, fiind propunerile organizatorilor, Liviu Nedelcu şi Tudor Serban, îndrumătorii didactici ai celor peste 10 studenţi sau masteranzi, care au prezentat peste 50 de lucrări. Echipa curatorială a fost compusă din Erika Guadagnin, Andreea Gabriela Tudor şi Andrei Popa.
Expoziţia intitulată „UneXpected”, a relevant procupările studenţilor pentru materializarea propriilor concepte îndreptate spre calea imprevizibilului, invitând la un dialog pe subiecte sociale, de patrimoniu cultural sau ecologie.
Dinamica acestui eveniment a fost întreţinută şi de proiectul Xeniei Botea-Paraschiv, care a oferit şansa vizitatorilor de a fi activi prin adăugarea culorilor într-un "performance" entuzismant. Alte lucrări au fost „Oraşul perfect”, instalaţie artistică semnată de Horia Suceveanu, „Răstignirea”, autor Codrin Vasiloancă, „MatriX2023”, autor Erika Guadagnin, „Abandaned world”, autor Andreea Gabriela Tudor, şi printurile tipice culturii pop ale lui Valentin Hrişcu. FOTO, mai jos!

*foto deschidere: "New Age X", autor Popescu Stefan-Valerie


Articole înrudite