23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reduceri de vârstă de pensionare şi pensii mai mari pentru cei care au lucrat în condiţii speciale la ArcelorMittal sau Spitalul de Urgenţa Galaţi
Reduceri de vârstă de pensionare şi pensii mai mari pentru cei care au lucrat în condiţii speciale la ArcelorMittal sau Spitalul de Urgenţa Galaţi

Legea nr. 221/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a apărut săptămâna trecută în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare începând cu data de 2 august 2018. Potrivit noilor reglementări, persoanele care au lucrat în condiţii speciale se pot pensiona mai devreme. În plus, legea prevede că pensionarii care au lucrat în condiţii speciale vor beneficia de majorări ale pensiei.
Astfel, se introduce o reducere unică, de 13 ani, a vârstei-standard de pensionare pentru persoanele care au lucrat cel puţin 25 de ani în condiţii speciale. În plus, s-a stabilit exact că stagiul complet de cotizare este de 25 de ani în condiţii speciale, dar că aceste persoane nu se pot pensiona mai devreme de vârsta de 50 de ani (femei), respectiv 52 de ani (bărbaţi). Din oficiu, stagiul complet de cotizare de 25 ani, stabilit prin noua lege pentru persoanele indicate mai sus, se va aplica şi persoanelor care s-au pensionat deja între 1 ianuarie 2011 şi 2 august 2018.
Potrivit unui comunicat de presă al Casei Judeţene de Pensii Galaţi, printre unităţile din judeţul Galaţi care beneficiază de o reducere mai mare de 12 ani a vârstei standard de pensionare, precum şi de un cuantum majorat al pensiei Pentru judeţul Galaţi, se numără salariaţi ai ArcelorMittal, Menarom SA sau Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" cu condiţia unui stagiu de cel puţin 25 de ani în condiţii speciale.
Drepturile de pensie recalculate conform noillor prevederi legislative se cuvin de la data de 1 octombrie 2018.


Articole înrudite