În perioada 04.03.2023-05.03.2023, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi au desfăşurat, în judeţul Galaţi, o acţiune care a avut ca scop prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite săvârşite de către conducătorii de autovehicule destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone, a celor destinate transportului de vehicule defecte sau care sunt avariate în scop comercial, precum şi cele destinate transportului de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.
În cadrul acţiunii au fost verificate 47 de autovehicule destinate transportului de marfă şi transportului de persoane şi cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone, fiind constatate 15 contravenţii, în cuantum de 45.885 de lei, dintre care 4 contravenţii pentru nerespectarea prevederilor O.G 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, 3 contravenţii pentru nerespectarea prevederilor H.G 69/2012, 2 contravenţii pentru nerespectarea prevederilor Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi 5 contravenţii pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 Republicat, toate aplicate conducătorilor auto care desfăşoară acest tip de transport, fiind reţinut un certificat de înmatriculare pentru diferite defecţiuni tehnice.
Totodată s-a dispus măsura imobilizării până la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru continuarea transportului, pentru un număr de 5 ansambluri de vehicule care efectuau activităţi de transport marfă, dintre care 3 înmatriculate în alte state, pentru nerespectarea prevederilor H.G 69/2012 şi 1 pentru nerespectarea prevederilor Legii 132/2017.
Exemplificăm: La data de 05.03.2023, în jurul orelor 17.45, a fost depistat un bărbat, cu vârsta de 35 de ani, din comuna Schela, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară şi semiremorcă pe DN2B, efectuând transport de mărfuri, şi care avea montat pe impulsorul cutiei de viteze un magnet, prin intermediul căruia s-a intervenit asupra aparaturii de înregistrare, astfel încât a condus la alterarea datelor înregistrate precum şi a informaţiilor conţinute în raportul imprimat pentru ziua în curs. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor O.G 37/2007, cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
Totodată, s-a constatat faptul că atât autoutilitara, cât şi semiremorca nu deţin poliţe privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, fapt pentru care conducătorul ansamblului a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii 132/2017, fiind reţinute certificatele de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare până la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru continuarea transportului.
De asemenea au fost identificate trei ansambluri de vehicule înmatriculate în alte state care efectuau transport marfă, ai căror conducători nu deţin atestat/certificat care atestă competenţa/calificarea profesională conform activităţii desfăşurate, fapt pentru care a fost dispusă măsura imobilizării, în conformitate cu prevederile art.12 alin.1 lit.A şi art.14 alin.1 lit. B din H.G 69/2012, până la achitarea amenzii aplicate sau a unei sume egale cu amenda şi îndeplinirea condiţiilor legale pentru continuarea efectuării transportului, potrivit IPJ Galaţi.