Sărbătoarea Crăciunului este înfrumuseţată de mireasma proaspătă a cetinei de brad, acesta devenind cel mai important pom în ritualul de Crăciun. Ar fi mai multe legende care explică acest fenomen. Prima spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi al unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca roadele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată auzi chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată. Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul său de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost iernile care au umat.
O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun. Cu mult înainte de apariţia creştinismului, plantele şi copacii care rămâneau verzi pe tot parcursul anului au avut o semnificaţie specială pentru oameni. Similar obiceiurilor actuale de decorare a caselor, în timpul sezonului festiv, cu pin, molid, şi brazi, popoarele antice atârnau ramuri veşnic verzi la uşile şi ferestrele lor. În multe ţări se credea că acestea ar ţine departe vrăjitoarele, fantomele, spiritele rele şi bolile.
Cum a început totul?
În emisfera de Nord, cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului cade pe 21 sau 22 decembrie, eveniment cunoscut sub denumirea de solstiţiu de iarnă. Mulţi oameni antici credeau că soarele era un zeu şi că iarna vine în fiecare an pentru că Zeul Soarelui a devenit bolnav şi slab. Ramurile veşnic verzi reaminteau oamenilor de toate plantele care vor creşte din nou, atunci când zeul va fi puternic şi vara se va întoarce.
Vechii egipteni se închinau zeului Ra, întruchipat printr-un om cu un cap de vultur şi cu un disc solar deasupra capului, ca o coroană. La solstiţiu, când Ra începea să se vindece, egiptenii umpleau casele cu ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieţii asupra morţii.
Romanii marcau solstiţiul printr-o sărbătoare numită Saturnalia, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii ştiau ca acest eveniment însemna că, în curând, fermele şi livezile vor fi verzi şi fructuoase. Pentru a marca această zi, îşi decorau casele şi templele cu ramuri veşnic verzi.
În Europa de Nord, druizii (preoţii celţilor), decorau, de asemenea, templele lor cu ramuri veşnic verzi, ca un simbol al vieţii veşnice. „Fioroşii” vikingi din Scandinavia credeau ca bradul era planta Zeului Soarelui, Balder.
Însă povestea bradului de Crăciun începe cu adevarăt în secolul al VII-lea, când un călugăr din Devonshire, Anglia, a călătorit până în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului, folosindu-se de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime. În secolul al XII-lea, în Europa, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos, pe toată perioada Crăciunului. Bradul a fost pentru prima oară decorat în oraşul Riga, în anul 1510. În secolul al XVI-lea, bradul apare fiind aşezat cu vârful în sus şi împodobit cu lumânări aprinse, figurine modelate în pâine de marii brutari ai vremii, acadele şi hârtie colorată. Există şi mărturia unui vizitator al oraşului Strasbourg care descrie brazii astfel ornaţi. Tot atunci i se atribuie şi încărcătura biblică, aceea că bradul împodobit reprezintă simbolul pomului paradisului, al belşugului, al inocenţei şi al cunoaşterii.
Germania este creditată ca fiind ţara în care a început, practic, tradiţia pomului de Crăciun, în secolul al XVI-lea, aşa cum o ştim acum, atunci când creştinii pioşi au adus brazi decoraţi în casele lor. Unii construiau piramide din lemn de Crăciun şi le decorau cu plante veşnic verzi şi lumânări, dacă resursele de lemn erau limitate. Există o credinţă larg răspândită conform căreia Martin Luther, reformatorul protestant din secolul al XVI-lea, a fost prima persoană care a adăugat lumânări aprinse la un astfel de copac împodobit. Mergând pe jos spre casă, într-o seară de iarnă, în timp ce compunea o predică, acesta a fost uimit de strălucirea stelelor care sclipeau printre ramurile veşnic verzi. Astfel, pentru a recrea şi a reda familiei sale imaginea surprinsă, Martin Luther a înălţat un brad, în camera principală, pe ramurile căruia a pus lumânări aprinse, legate între ele.
La mijlocul secolului al XVI-lea apar, în Germania, primele târguri specializate în vânzarea de cadouri pentru Crăciun, folosite în împodobirea bradului. Tot în Germania este inventată, în anul 1610, beteala argintie, confecţionată, la acea vreme, chiar din argint şi tăiată cu ajutorul unor mecanisme specializate în folii foarte subţiri. Deşi argintul era durabil, exista un incovenient, şi anume acela ca oxida foarte repede. Atunci meşterii au încercat să schimbe materialul de fabricaţie în plumb sau cositor, dar acestea erau mult prea grele. Astfel, argintul a rămas ca material de confecţionare pentru beteală până la mijlocul secolului al XX-lea.
În secolul al XIX-lea, cei mai mulţi americani găseau pomul de Crăciun o ciudăţenie. În 1830, primii americani care au împodobit un brad de Crăciun au fost coloniştii germani din Pennsylvania, deşi aceasta era o tradiţie apărută cu mult înainte în majoritatea caselor germane. Însă, în 1840 pomii de Crăciun erau văzuţi ca simboluri păgâne şi nu erau acceptaţi de majoritatea americanilor. Nu este surprinzător faptul că, la fel ca multe alte obiceiuri festive de Crăciun, pomul a fost adoptat atât de târziu în America. Pentru puritanii din Noua Anglie pomul de Crăciun era sacru. Influentul Oliver Cromwell a predicat împotriva „tradiţiilor păgâne” ale colindelor, copacilor decoraţi, precum şi împotriva oricărei expresii pline de bucurie considerate profanatoare a „acestui eveniment sacru”. În 1659, Tribunalul din Massachusetts a adoptat o lege prin care sărbătorirea datei de 25 decembrie (în alte moduri decât ca un simplu serviciu al bisericii) era o infracţiune penală, persoanele fiind amendate pentru folosirea decoraţiunilor. Deşi în America, bradul de Crăciun apare pentru prima dată în anul 1747, în comunităţile germane din Pennsylvania, acesta rămâne destul de izolat, până în secolul al XIX-lea.
În 1846, populara familie regală, Regina Victoria şi prinţul-consort de origine germană, Albert, au fost înfăţişaţi în Illustrated London News stând în picioare împreună cu copiii lor în jurul unui pom de Crăciun. Spre deosebire de familia regală precedentă, Victoria a fost foarte permisivă în privinţa acestui subiect, şi ceea ce până atunci era considerat a fi o erezie a devenit o modă, nu numai în Marea Britanie, ci şi pe Coasta de Est a Americii. Şi iată cum Pomul de Crăciun şi-a făcut în sfârşit apariţia.
Prin 1890 ornamentele de Crăciun soseau neîncetat din Germania, iar popularitatea pomului de Crăciun era în creştere. Ceea ce este interesant de observat este că europenii foloseau copaci mici de aproximativ 1,20m înălţime, în timp ce americanii preferau pomii de Crăciun foarte înalţi, care atingeau tavanul.
În anul 1892 becul electric este adaptat împodobirii bradului de Crăciun, astfel făcându-şi apariţia primele instalaţii electrice pentru Crăciun. Din anul 1930 apare obiceiul ca brazii de mari dimensiuni şi împodobiţi să fie amplasaţi în locuri publice.
La începutul secolului al XX-lea americanii îşi decorau pomii în principal cu ornamente de casă, în timp ce germano-americanii continuau să folosească mere, nuci, şi prăjiturele de marţipan. De la inventarea curentului electric şi până la folosirea luminiţelor de Crăciun nu a fost decât un pas.Cu această mare descoperire, brazii de Crăciun au început să apară în pieţele din întreaga ţară, iar existenţa unui pom de sărbătoare în fiecare casă a devenit o tradiţie.
Pomul de Crăciun din Rockefeller Center este situat într-un ansamblu de clădiri din New York, la vest de Fifth Avenue şi datează din 1931. Primul copac era un brad de dimensiuni reduse nedecorat, sau cel puţin, nu ca cel din prezent. Doi ani mai târziu, un alt copac a fost amplasat aici, de data aceasta cu lumini. Cel mai înalt copac instalat la Rockefeller Center a fost în anul 1948, un molid norvegian, care măsura 31 m înălţime. În zilele noastre, bradul din centrul New York-ului este decorat cu peste 30.000 de beculeţe şi o stea Swarowski, informează Agenţia de presă Rador.
