Tribunalul Galaţi a refuzat zilele trecute să suspende aplicarea unei decizii a Camerei de Conturi Galaţi, ce viza acordarea ilegală a sporului pentru condiţii vătămătoare, sporului pentru condiţii deosebite şi indemnizaţia de dispozitiv pentru angajaţii Poliţiei Locale Galaţi. Instituţia se confruntă cu o problemă similară şi în raporturile cu Primăria Galaţi, după ce în urma unui audit organizat de corpul de control al Primăriei Galaţi în 2011 s-a stabilit ca Poliţia Locală să recupereze de la proprii angajaţi sporurile amintite anterior. Poliţia Locală Galaţi a cerut Tribunalului Galaţi să anuleze raportul de audit, pe motiv că acordarea sporurilor s-a făcut conform legii. Reprezentanţii municipalitaţii gălăţene susţin însă că cele trei sporuri încasate de poliţiştii locali s-au dat pe lângă lege. Astfel, sporul de condiţii vătămătoare ar fi fost inclus în sporurile rămase în afara salariului de bază, iar indemnizaţia de dispozitiv nu mai putea fi acordată din 2009. În ceea ce priveşte sporul de fidelitate, ce reprezintă 20% din salariul de bază, acest drept salarial s-ar acorda de fapt doar poliţiştilor, nu şi agenţilor Poliţiei Locale.
Sporuri contestate
Paradoxal este că acordarea majorităţii acestor sporuri de către Primărie către proprii angajaţi este contestată în prezent tot de către Camera de Conturi, mai multe procese fiind în curs de judecată între cele două părţi. Pe marginea sporurilor acordate la Poliţia Locală Galaţi au existat mai multe discuţii, fostul prefect, Paul Florea, deschizând chiar un proces la Tribunal pentru a anula o dispoziţie de acordare a acestora. Controversa vizează în primul rând sporul pentru condiţii vătămătoare, care se introduce în salariul de bază, fiind acordat în acelaşi cuantum din 2009 numai personalului care a beneficiat de spor şi înainte de această dată şi care a lucrat în aceleaşi condiţii. Poliţia Locală Galaţi este dotată în prezent cu o staţie radio fixă la sediu, 17 staţii mobile şi alte 140 de staţii portabile.
Următoarele pe listă sunt sporul de condiţii deosebite, care se acordă din 2006, şi indemnizaţia de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, aplicată la nivelul celei din decembrie 2009. Poliţia Locală poate ataca decizia Tribunalului la Curtea de Apel, iar dacă instanţa superioară va menţine hotărârea, sporurile amintite trebuie recuperate de la poliţiştii locali.