16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţia Locală a dat sute de amenzi pentru parcare aiurea
Poliţia Locală a dat sute de amenzi pentru parcare aiurea

Poliţiştii locali au aplicat peste 450 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care fie au parcat pe spaţiile verzi, fie au staţionat pe trotuare, cu excepţia locurilor unde parcarea este permisă prin indicatoare. Valoarea sancţiunilor depăşeşte 17.000 lei. Cele mai multe dintre sancţiunile aplicate în ultima perioadă, au fost date pe raza Secţiei 2 Poliţie Locală (zona Şcolii nr.42, Micro 16, zona Poştei din Ţiglina I etc.).

„În astfel de situaţii, în care conducătorii auto îngreunează sau limitează accesul pietonilor pe trotuar, nerespectând normele legale, poliţiştii locali aplică sancţiuni contravenţionale având la bază prevederile din HCL 79/2002 şi HCL 307/2006. De menţionat că, într-o singură zi au fost date 24 de amenzi şoferilor care au parcat pe trotuarele din zona de acces spre Colegiul Naţional Mihail Kogalniceanu, pietonii fiind nevoiţi, în mare parte elevi, să se deplaseze pe carosabil. Sesizări asemănătoare, pe care le-am şi soluţionat, am mai primit şi din alte zone ale municipiului Galaţi, unde, de multe ori, şoferii parchează neregulamentar. Vom avea în atenţie şi pe viitor, asemenea cazuri, şi tot ce ţine de circulaţia rutieră, acolo unde, conform legii, Poliţia Locală este abilitată să intervină”, a declarat Mihai Manoliu, director general Poliţia Locală Galaţi.

Reamintim că sancţiunile aplicate în astfel de cazuri sunt date în conformitate cu: HCL 79/2002 – „circulaţia sau parcarea autovehiculelor, sau a altor mijloace de transport pe spaţiile verzi” (40 şi 50 lei); „să nu oprească, să nu staţioneze şi/sau nu parcheze autovehiculele în parcuri, alei pietonale, insule de dirijare a circulaţiei, esplanade, trotuare, cu excepţia locurilor unde parcarea este permisă prin indicatoare” (40 şi 50 lei); HCL 307/2006 – „oprirea şi staţionarea autovehiculelor pe zone verzi, scuaruri, insule de dirijare a circulaţiei, alveole şi în staţiile mijloacelor de transport în comun, pe trecerile de pietoni, pe benzile de circulaţie semnalizate şi marcate corespunzător” (100 şi 1.000 lei).

Tot referitor la conducătorii auto, şoferii care nu au respectat prevederile HCL 335/2014 - privind parcarea vehiculelor grele pe teritoriul municipilui Galaţi, au fost sancţionaţi. În aceste cazuri poliţiştii locali au aplicat un număr de peste 170 de sancţiuni, în sumă de 16.000 lei.

Trebuie precizat că legiuitorul a decis ca parcarea autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, a autovehiculelor care au mai mult de 9 locuri pe scaune şi a utilajelor să se facă numai în autobaze sau în locuri special destinate acestui scop, semnalizate prin marcaje şi indicatoare rutiere. Cele care sunt în tranzit pot staţiona şi parca în locul special amenajat de Primăria Municipiului Galaţi, în strada Macului.

Conducătorii auto care nu respectă prevederile cuprinse în HCL nr. 335/2014, riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 lei. 

În continuare cele mai aglomerate zone ale municipiului, care intră sub incidenţa HCL nr. 335/2014, sunt în vizorul poliţiştilor locali (zona Biserica Sf. Mina, fosta autogară, Bulevardul Dunărea, zona Hotel Turist, Bariera Traian, Drumul de Centură, zona General, strada Combinatului etc.). 


Articole înrudite