23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Serviciul Public Ecosal continuă să primenească şi în aceste zile carosabilul din Galaţi, astfel că şi în această săptămână alte străzi vor primi o faţă nouă. Aşadar, până sâmbătă, muncitorii vor efectua lucrări de frezare şi asfaltare pe strada Lemnari, Rizer, George Coşbuc între Macelaru şi Henri Coandă. Aceleaşi lucrări se vor efectua şi pe strada Macului/Prutului, pe străzile aferente Universităţii Danubius, pe Anghel Salingy, în Micro 40 şi pe Centură. “Este vorba de acoperirea gropilor, nu avem lucrări de amploare momentan”, ne lămureşte directorul ECOSAL, Ionuţ Pucheanu. Muncitorii Serviciului Public Ecosal vor mişuna prin oraş făcând diferite reparaţii la mobilierul stradal, adică vor schimba coşuri de gunoi şi vor monta garduri.


Articole înrudite