30 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Numărul beneficiarilor de ajutor social din judeţul Galaţi a crescut la sfârşitul anului trecut cu aproximativ 16%, comparativ cu sfârşitul anului 2011, conform raportului făcut public în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de miercuri. Potrivit datelor prezentate de directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), Olimpia Ralea, în decembrie 2012 figurau 8.840 de beneficiari, faţă de 7.620 câţi erau în decembrie 2011. Pe parcursul anului trecut însă numărul mediu al celor care au primit ajutoare sociale a fost mai mic decât în 2011. „În anul 2012 numărul mediu de beneficiari de ajutor social existent în judeţul Galaţi a fost de 7.916, pentru care s-a achitat suma totală de 17.467.206 lei, comparativ cu anul 2011, când numărul mediu de beneficiari a fost de 8.195, pentru care s-a achitat suma totală de 16.136.055 lei. În anul 2012, conform rapoartelor statistice transmise de primării şi centralizate de către AJPIS Galaţi au fost aprobate şi repuse în plată un număr de 3.762 familii şi persoane singure, au fost suspendate din plată un număr de 1.682 familii sau persoane singure şi s-a încetat plata pentru un număr de 748 beneficiari”, a explicat Ralea.
Pe parcursul anului 2012 au fost suspendate, la nivelul judeţului Galaţi, 198 dosare din cauza neachitării obligaţiilor legale faţă de bugetul local, iar un număr de 44 de dosare au fost încetate întrucât în intervalul de cinci luni de suspendare, beneficiarii nu şi-au achitat obligaţiile faţă de bugetul local.
În urma controalelor efectuate anul trecut de AJPIS Galaţi au fost identificate şi 204 dosare cu nereguli, ceea ce reprezintă un procent de 2,7% din numărul celor aflate în plată. Astfel, a fost luată măsura de a fi reevaluate dosarele. De asemenea, în funcţie de sumele primite, beneficiarii trebuie să presteze între 30 şi 100 de ore de muncă în folosul comunităţii, dar AJPIS nu deţine statisticile cu privire la efectuarea acestor activităţi.


Articole înrudite