24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Notarii au achiziţionat un microbuz pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi şi a bolnavilor de cancer
Notarii au achiziţionat un microbuz pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi şi a bolnavilor de cancer

În cadrul unei iniţiative private, un grup de notari din cadrul Camerei Notarilor Publici Galaţi au achiziţionat un microbuz Mercedes Vito, adaptat special pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi.

Microbuzul a ajuns la Galaţi şi a fost donat unei fundaţii care luptă împotriva cancerului şi unei asociaţii care acordă sprijin persoanelor cu dizabilităţi, urmând ca acesta să fie utilizat pentru a asigura transportul gratuit persoanelor cu dizabilităţi şi bolnavilor de cancer la medic, la instituţiilor statului, pentru participarea la audienţele solicitate sau în scopul perfectării unor documente şi acte notariale.

notari 2

„Le mulțumesc acelor colegi notari care s-au implicat în acest proiect și care au ţinut să rămână anonimi. La propunerea acestora vom continua şi cu alte proiecte sociale”, a declarat prof. univ. dr. Bogdan Ciucă - preşedintele Camerei Notarilor Publici Galaţi.

Menţionăm că notarii publici din Vrancea, Brăila şi Galaţi şi Camera Notarilor Publici Galaţi se implică an de an, discret şi constant, în numeroase proiecte sociale.


Articole înrudite