22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mica comunitate etnică a ucrainenilor din Galaţi începe să se facă remarcată în România, dar şi internaţional
Mica comunitate etnică a ucrainenilor din Galaţi începe să se facă remarcată în România, dar şi internaţional

Un eveniment cultural de tradiţie - Festivalul Borşului pescăresc ucrainean - nu a scăpat, zilele acestea, atenţiei publicului din regiunea Dunării de Jos, şi nu numai.
Ajunsă la cea de-a zecea ediţie, manifestarea a fost organizată la Sulina, de Uniunea Ucrainenilor - filiala Tulcea, cu participarea organizaţiilor locale. Ca de fiecare dată, însă, ucrainenii dobrogeni şi-au demonstrat excelenţa într-ale bucătăriei şi în faţa celorlalţi invitaţi din ţară, ucraineni sau alţi etnici din filialele reprezentative local sau reprezentanţi ai asociaţiilor de ucrainieni, refugiaţi în România, din calea războiului.
Chiar dacă prezenţa lor nu a fost, de data aceasta, vizibilă, membrii filialei Galaţi a URR, atâţi cât mai sunt, se pare că sunt apreciaţi, totuşi, de comunitatea naţională şi chiar internaţională, prin participările lor recente la alte evenimente organizate cu sprijinul UUR.
Reorganizaţi cu statut de filială, în urmă cu doi ani (12 iulie 2022), cei câţiva etnici ucraineni din comunitatea gălăţeană au strâns rândurile în jurul noului preşedinte, prof. Ileana Leon, gălăţeancă prin adopţie, dar cu origini maramureşene. Activităţile desfăşurate până acum au fost legate mai mult de sprijinul pe care membrii filialei l-a putut acorda familiilor ucrainenilor nevoiţi să plece în bejenie, spre Europa, din cauza conflictului militar declanşat în propria lor ţară. Iniţial, ca suport pentru traduceri şi sprijin pentru cazare şi hrana de zi cu zi, legăturile dintre românii cu origini ucrainene din Galaţi şi cei veniţi de peste graniţă s-au consolidat, mai ales în relaţiile cu cei care au şi acceptat să rămână în oraşul de la Dunăre.
Cu sprijinul statului român şi al nenumăratelor organizaţii de sprijin umanitar care şi-au deschis reprezentanţe în Galaţi, s-a reuşit, treptat, încadrarea copiilor acestor familii năpăstuite, într-o formă de învăţământ şi consiliere psihologică, pentru continuarea studiilor şi educaţiei atât de necesare. De asemenea, sprijinirea familiilor de ucraineni (care au dorit să îşi asigure o formă lucrativă pentru traiul de zi cu zi) şi asigurarea suportului legislativ, social şi medical, necesar pentru viaţa în comunitatea locală pe termen mai lung, dincolo de reticenţele şi diferenţele manifestate şi resimţite din ambele părţi, refugiaţi şi autohtoni.
Astfel, la Liceul tehnologic Aurel Vlaicu, cu sprijinul autorităţilor locale şi a Inspectoratului Şcolar, în timp, a luat „naştere” un adevărat hub educaţional la care participă nu numai copiii de şcoală primară sau liceu, ci şi părinţii care îşi doresc să înveţe limba română pentru a interacţiona cu populaţia din Galaţi. Un alt „centru” educaţional s-a înfiripat pe lângă Şcoala Gimnazială nr. 16, pentru familiile cu copii mai mici de vârste. Nu în ultimul rând, la Universitatea ”Dunărea de Jos” există, deja, studenţi ucraineni, dar şi profesori sau specialişti din Ucraina care studiază în limba română, fiind cooptaţi într-un hub universitar româno-ucrainean, deschis de reprezentanţii autorităţilor de profil din cele două ţări, în urmă cu un an.
Plecând de la limbă, tradiţii şi cultura comună, filiala locală a URR a reuşit, însă, în ultimii doi ani, să atragă şi să implice în evenimentele lor periodice tot mai mulţi ucrainieni refugiaţi, părinţi şi copii, dornici să revină la o viaţă, cât de cât normală.
Lunar, potrivit iniţiativelor prof. Ileana Leon şi susţinute financiar de URR, sunt organizate ateliere educaţionale, meşteşugăreşti, reuniuni culturale bazate pe religie, tradiţii etnografice şi limbă comună, în diverse locaţii unde sunt invitaţi şi ceilalţi membrii ai minorităţilor din Galaţi, ca semn de recunoaştere şi apartenenţă în Comunitatea gălăţeană. Ultima astfel de acţiune, finanţată de URR, s-a desfăşurat la biserica Vovidenia - „Duminica părinţilor şi a copiilor”- activitate cu profil educaţional-religios şi caritabil, pentru familiile refugiaţilor ucraineni.
Dincolo de toate, însă, filiala Galaţi a URR şi-a unit eforturile în crearea şi sprijinirea unui cor de copii propriu - Corul "Yasnytsya", coordonat de către inimoasa profesoară de muzică din Ucraina, Olga Cernienko (conducător artistic), refugiată în Galaţi, grup care, acum este recunoscut la nivel internaţional prin prestaţiile sale muzicale de excepţie.
Recent, copiii au câştigat MEDALIA DE BRONZ la Campionatul European de Folclor "Euro Folk 2024", organizat la Nesebar, Bulgaria  şi dreptul de a participa la Campionatul Mondial de Folclor, sub auspiciile Sărbătorile muzicale „Euro Folk” (28 august - 1 septembrie).


Articole înrudite