22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Curtea de Apel Galaţi a finalizat recent un alt proces membrilor clanului Bua, acuzaţi tot pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Judecătorii i-au  condamnat la pedepse ce pleacă de la 5 ani şi ajung până la 13 ani de închisoare, totalizînd peste 150 de ani de închisoare. Procurorii DIICOT susţin că, începând cu luna martie 2005, Bulgaru Aurel, Bulgaru Maximilian, Feraru Gheorghe, Feraru Tonel, Dobrică Mihalache, împreună cu Feraru Paris şi Ioniţă Nicuşor, au reuşit să convingă mai multe persoane fără ocupaţie să contracteze diverse credite de la instituţii bancare, lucru negat constant de către aceştia. Ei se foloseau de documente falsificate, care atestau calitatea de salariaţi ai unor societăţi comerciale, cu venituri considerabile. Conform rechizitoriului, după obţinerea creditelor, sumele de bani erau luate de către membrii grupării, iar debitorii erau obligaţi să plece din ţară sau să nu divulge condiţiile reale în care obţinuseră creditele. Dosarul se află în prezent pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au decis zilele trecute să îi menţină după gratii pe Maximilian Bulgaru, Mihalache Dobrică şi Culai Dobrică, urmând ca la sfârşitul acestei luni să se pronunţe definitiv în acest caz.
Şi Tribunalul Galaţi s-a pronunţat recent într-un alt dosar penal în care este implicat clanul BUA, membrii acestuia primind între 9 şi 12 ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, judecătorii i-au obligat pe membrii clanului BUA să restituie banii societăţilor păgubite, fiind vorba de aproape 270.000 de lei. Unul dintre conducătorii clanului Bua, Gheorghe Feraru, susţine că probele pe care le-a propus în apărare nu au fost luate în considerare şi speră ca Înalta Curte să le reducă pedepsele.


Articole înrudite