17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Măsuri de fluidizare a traficului la frontieră după Sărbătorile de Iarnă
Măsuri de fluidizare a traficului la frontieră după Sărbătorile de Iarnă

În perioada următoare, cetăţenii români, stabiliţi în străinătate şi cetăţenii străini, aflaţi în vizită în ţara noastră, se reîntorc în ţările de reşedinţă, motiv pentru care, în punctele de trecere, în special la frontiera de vest, se prefigurează creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport pe sensul de ieşire din ţară. 

Şi la frontiera cu R. Moldova se estimează creşteri ale traficului, în special pe sensul de intrare în ţară, ce sunt cauzate de numărul mare de persoane care vin să petreacă în România sărbătorile de iarnă pe rit vechi, dar şi de întoarcerea studenţilor din R. Moldova în marile centre universitare din ţara noastră.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiţii normale. În acest sens, au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. 

De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora. 

În această perioadă Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în scopul prevenirii trecerii frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. 

Accesând aplicaţia on-line „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional” la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare. în culori diferite. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute. 

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz. 


Articole înrudite