23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La Tribunalul Galaţi s-au desfiinţat două complete de judecată
La Tribunalul Galaţi s-au desfiinţat două complete de judecată

Tribunalul Galaţi a anunţat că urmare a eliberării din funcţie prin pensionare a doi judecători, precum şi delegarea la Curtea de Apel Galaţi a unui judecător, începând cu 1 ianuarie 2023 s-au reorganizat completele de judecată din cadrul Secţiei I civilă şi Secţiei a II-a civilă, cu consecinţa desfiinţării unor complete de apel, respectiv: Completul C6A de pe Secţia I civilă; Completul CA CIV II de pe Secţia a II-a civilă.
În aceste condiţii, dosarele cu care C6A a fost învestit au fost repartizate ciclic celorlalte 4 complete de apel, aşa încât în şedinţa din data de 18 ianuarie 2023 nu se vor efectua acte de procedură, ci se va proceda la acordarea unor noi termene de judecată în şedinţele completelor de apel cărora aceste dosare au fost repartizate.
De asemenea, dosarele cu care CA CIV II a fost învestit au fost repartizate ciclic celorlalte 2 complete de apel, aşa încât în şedinţa din data de 26 ianuarie 2023 nu se vor efectua acte de procedură, ci se va proceda la acordarea unor noi termene de judecată în şedinţele completelor de apel cărora aceste dosare au fost repartizate.
Având în vedere aceste aspecte, nu este necesară prezenţa părţilor şi a reprezentaţilor acestora, lipsa neatrăgând suspendarea judecării cauzelor, a explicat preşedintele Tribunalului Galaţi, judecător Diana-Mihaela Oancea.


Articole înrudite